Tânăr căzut într-o groapă din Bistriţa, salvat de fostul preşedinte al CCR Augustin Zegrean
Tânăr căzut în groapă. Incident neobișnuit, în noaptea de luni spre marţi, chiar în centrul orașului Bistriţa, pe strada Dogarilor. Un tânăr de la blocurile sociale din Viișoara a căzut într-o groapă de 4 metri.
Tânăr căzut în groapă. Groapa respectivă a fost făcută de către operatorul de apă și canalizare din oraş, pentru o intervenție. Aceasta era semnalizată corespunzător, inclusiv cu bariere și indicatoare. Nu se știe ce căuta tânărul în zona semnalizată, acesta refuzând să ofere explicații în acest sens.
Cel care a sunat la 112 a fost chiar fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean, care locuiește în zonă. Acesta a auzit o buftinură, a ieșit afară și l-a auzit pe tânăr cum se văita din groapa adâncă.
Augustin Zegrean a alertat autoritățile, iar după ce tânărul a fost scos, i-a oferit și o pereche de papuci și o pereche de pantaloni pentru a se îmbrăca. Acesta a fost scos din groapă cu ajutorul unei scări.
Potrivit bistriteanul.ro, tânărul a refuzat transportul la spital. Acesta are în jur de 25-30 de ani și locuiește la blocurile sociale din Viișoara.