Sute de mii de lei cheltuiți pentru centre turistice INUTILE. Cum a fost MOTIVATĂ "investiția"
Peste 300.000 de lei au fost investiți în puncte de informare turistică ce nu au fost folosite niciodată. Se întamplă în județul Vrancea, acolo unde autoritățile au vrut să promoveze zonele și să atragă turiști, însă nu au avut succes. Multe astfel de puncte sunt acum închise, iar unele nu au fost folosite nici măcar o dată, relatează Realitatea PLUS.
Centrele turistice au fost inaugurate în urmă cu 6 ani, mai exact în 2015, scopul fiind unul cât se poate de nobil, respectiv să promoveze judeţul în rândul turiștilor autohtoni și, de asemnea, în fața celor străini.
Pentru aceste puncte de informare, Primăria Focşani a beneficiat de o finanţare de peste 300.000 de lei de la Uniunea Europeană.
Un astfel de punct de informare este Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică a Municipiului Focşani, care nu se bucură însă de prea mulți vizitatori. De altfel, în afara unor grupuri de elevi străini veniți la schimb de experiență în Focșani, nu se poate spune că turiștii se înghesuie să treacă pragul centrului pentru a afla despre punctele de intreres din oraș și împrejurimi.
Problemele legate de infrastructură, dar și faptul că orașul poate fi străbătut la pas în aproximativ o oră fac ca investiția să devină, cumva, inutilă.
Astfel de centre se găsește și în oraşele Panciu și Odobești. Statisticile oficiale arată că în Vrancea nu există un turism real, numărul de înnoptări raportate de cei care se ocupă în această industrie fiind de-a drfeptul nesemnificativ, drept pentru care vorbim de o cheltuială inutilă cu înfiinţarea acestor puncte de informare.