Subiecte Istorie Bacalaureat 2020. Ce a picat la examenul de BAC - Subiecte Bacalaureat
Bacalaureat 2020. Subiecte Istorie Bacalaureat 2020. Miercuri, 24 iunie 2020, absolvenții claselor a XII-a susțin a doua probă scrisă a examenului de Bacalaureat 2020, Matematică, respectiv Istorie, în funcție de profil. În acest an, examenul se va desfășura în condiții speciale din cauza coronavirusului. Află, din acest material, tot ce trebuie să știi despre examenul de Bacalaureat 2020: reguli de triaj epidemiologic, ora de începere, reguli de desfășurare a examenului, subiecte, bareme Bacalaureat 2020 Matematică și Istorie.
Bacalaureat 2020. Subiecte Istorie Bacalaureat 2020. Pentru o bună orientare, site-ul nostru, www.realitatea.net, publică subiecte și bareme de la examenul de Bacalaureat de anul trecut, proba scrisă la Istorie, așa cum au fost prezentate de edu.ro.
Elevii vor avea de rezolvat 3 subiecte, timpul de lucru fiind tot de 3 ore, ca la proba de Limba și literatura română de luni. Important: toate subiectele sunt obligatorii! Din oficiu, elevii primesc 10 puncte.
Iată, așadar, subiecte și bareme Bacalaureat 2020 Istorie:
Bacalaureat 2020 - Reguli pentru examenul de Bacalaureat 2020
LIVE UPDATE: BACALAUREAT 2020 ISTORIE // Potrivit regulilor publicate în Monitorul Oficial, candidații la Bacalaureat 2020 nu au voie să intre în sălile de examen cu telefoane mobile, căști audio, mijloace electronice de calcul sau de comunicare, ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete, manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne, lucrări ale altor candidați sau orice tip de document ce ar putea fi folosit la rezolvarea subiectelor.
Toate aceste obiecte vor fi lăsate în sala de depozitare stabilită de comisia de Bacalaureat în acest scop. ATENȚIE! Cei care refuză să depoziteze aceste obiecte nu vor fi primiți în sala de examen.
Absolvenții de liceu nu au voie să vorbească între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi folosite la rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidați sau cu exteriorul.
Candidații care refuză depozitarea obiectelor interzise nu sunt primiți în examen.
Cei care încalcă aceste reguli sunt eliminați din examenul de Bacalaureat 2020, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori transmis materialele interzise.
Încălcarea regulilor este considerată tentativă de fraudă, iar candidații respectivi nu mai pot participa la probele următoare și sunt declarați "eliminați din examen", fără posibilitatea recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale.
În plus, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat. Calculul celor două sesiuni la care candidații "eliminați din examen" nu mai au dreptul de a participa se face fără luarea în considerare a sesiunii speciale a examenului de Bacalaureat.