MENIU

Studiu: de câte ori pe lună trebuie să faci sex pentru a avea o relație fericită

Cei mai mulţi oameni căsătoriţi se simt nefericiţi în viaţa sexuală nu din cauza satisfacţiei pe care o simt în momentul în care întreţin relaţii sexuale, ci din cauza frecvenţei reduse a raporturilor sexuale, arată rezultatele unui studiu realizat de psihoterapeutul M. Gary Neuman.

În timpul studiului, la care au participat 400 de respondenţi, femeile au fost întrebare de câte ori pe săptămână întreţin relaţii sexuale cu soţii lor. Cele care s-au declarat iniţial nefericite în căsnicie au răspuns, de cele mai multe ori, că fac sex de 3-4 ori pe lună, scrie Descopera.ro.

Femeile care se considerau mulţumite de viaţa lor sexuală şi de mariajul lor au declarat că fac sex de circa 11 ori pe lună.

Statisticile arată că primii doi ani de căsnicie sunt cei mai buni, iar că după această perioadă cuplul trebuie să facă eforturi pentru a avea o viaţă satisfăcătoare.

Există mai mulţi factori cotidieni care intervin în căsnicii, explică Neuman. Dacă înainte de căsătorie, cauţi mereu subiectele interesate despre care să discuţi cu partenerul tău, odată cu mariajul grijile cotidiene, precum rata la bancă, ipoteca, problemele copiilor sau simpla nevoie de somn, devin singurele despre care ajungi să le discuţi în cuplu. Toate aceste obligaţii nu crează o atmosferă romantică şi nici nu ajută cuplul să aibă o viaţă sexuală satisfăcătoare.

Mai multe articole despre:
studiu sex cuplu