Studenţii de la Medicină din București se implică în anchetele epidemiologice de coronavirus
Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) ''Carol Davila'', prin Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti (SSMB), a răspuns pozitiv apelului făcut de către Prefectura Capitalei şi Direcţia Publică de Sănătate de a se implica în realizarea anchetelor epidemiologice din Bucureşti, în contextul creşterii alarmante a numărului de cazuri de infectări cu virusul SARS CoV-2 din Capitală, notează Agepres.
Conform unui comunicat transmis duminică de către UMF ''Carol Davila'', la solicitarea rectorului UMF, prof. dr. Viorel Jinga, de a veni în ajutorul populaţiei câţi mai mulţi participanţi din mediul universitar în realizarea acestor anchete epidemiologice, rectorii tuturor instituţiilor de învăţământ superior din Capitală au decis ca, prin studenţii zniversităţilor lor, să se alăture acestui amplu proiect demarat la nivelul municipiului Bucureşti.
Astfel, 250 de studenţi bucureşteni, dintre care 150 de studenţi medicinişti, vor fi prezenţi zilnic în cele două puncte de lucru coordonate de către Prefectura Capitalei (Arena Naţională şi sediul DSP din strada Tudor Arghezi) de unde vor derula aceste anchete epidemiologice. Studenţii aflaţi la sediul din strada Tudor Arghezi vor demara activitatea de call-center prin care vor prelua practic apelurile care vin către DSP, iar cei aflaţi la Arena Naţională au sarcina de a-i apela telefonic pe oamenii testaţi pozitiv cu SARS CoV-2 în vederea depistării numărului de oameni cu care aceştia au intrat în contact.