MENIU

Statele Unite, avertisment dur pentru România

Statele Unite îi avertizeazăm, din nou, pe parlamentarii români! Mesajul vine după ce legea recursului compensatoriu nu a fost încă abrogată. Legea care a eliberat zeci de mii de deținuți înainte de termen a ajuns din nou pe masa deputaților.

Legea recursului compensatoriu care a eliberat peste 20.000 de deținuți înainte de ispăşirea pedepsei a ajuns din nou la mâna deputaților.

În timp ce social-democrații nu se grăbesc să o modifice, Opoziția cere abrogarea ei.

Cu puţin timp înainte de începerea discuţiilor,  deputaţii jurişti au primit un semnal de peste Ocean.

Ambasadorul american James Gilmore III a declarat că Statele Unite sunt preocupate de modificările legislației din România care „afectează independența sistemului judiciar și limitează statul de drept”.

„În România, Statele Unite sunt preocupate de modificările aduse legislației și sistemului judiciar care afectează independența sistemului judiciar și limitează statul de drept. Aceste modificări legislative ar putea îngreuna investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor, inclusiv corupția și ar putea submina în continuare instituțiile care respectă statul de drept și buna guvernare”, a declarat James Gilmore III, ambasadorul SUA la OSCE.

Declarația a fost făcută la cea mai mare conferinţă din Europa dedicată drepturilor omului şi democraţiei, Reuniunea Anuală a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) privind Implementarea Dimensiunii Umane (HDIM).