MENIU

Sorin Cîmpeanu: Multe școli sunt suprapopulate, avem nevoie de unele noi. Detalii despre proiectele de digitalizare a educației din PNRR

Sorin Cîmpeanu

Ministrul Educației a declarat că este nevoie de școli noi mai ales în mediul urban, întrucât multe sunt suprapopulate. Ministrul Educației a precizat că în nouă școli din Capitală se învață în trei schimburi. 

”Este nevoie de școli noi mai ales în mediul urban, care are școli suprapopulate. Există nouă școli care învață în trei schimburi. E un lucru foarte greu de acceptat. Fiecare școală care va renunța la trei schimburi va fi un succes”, a spus Cîmpeanu marți, în cadrul unei dezbateri privind digitalizarea, întrebat unde vor fi construite cele 50 de școli noi prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență.

Ministrul Educației a vorbit și despre lipsa laboratoarelor. Acesta a anunțat că se lucrează la caietele de sarcini, dar problema este legată de spații.
”Legea 1 (Legea educației din 2011 - n.red.), cu toate rezultatele benefice, a făcut în așa fel încât, odată cu venirea clasei pregătitoare, s-a renunțat la aproape toate laboratoarele de fizică, chimie, biologie”, a adăugat ministrul. 

Cîmpeanu a dat detalii și despre proiectele pe digitalizarea educației din PNRR.
”Vizează formarea resurselor umane - 100.000 de cadre didactice, formare reală, cadrele didactice să aibă competențe reale; 1175 de smart lab-uri, la care se adaugă componenta digitală; 1000 de ateliere cu simulatoare pentru învățământul profesional și tehnic; 1000 de laboratoare informatice, pe care dorim să le realizăm în școli cu risc crescut de abandon. Toate înseamnă 1,13 miliarde euro. E o provocare pentru a reuși integrarea eficientă a acestor resurse. E nevoie de o organizare sub forma unei legi care să lămurească relațiile între actori. Aceasta se va încheia foarte curând la nivel de România Educată”, a explicat ministrul, potrivit hotnews.