Blejnar, fostul șef ANAF, trimis în judecată. Ar fi primit 12,5 mil. lei pentru trafic de influență
Sorin Blejnar, fostul șef al ANAF, aflat deja în arest preventiv, a fost trimis în judecată pentru trafic de influență. Potrivit procurorilor DNA, o sumă uriașă - peste 12,5 milioane lei - ar fi ajuns în buzunarele celui care a condus Fiscul pentru a favoriza contractele unui om de afaceri cu instituția statului.
Procurorii DNA au trimis judecătorilor dosarul fostului șef al ANAF, Sorin Blejnar, în care acesta este acuzat de trafic de influență. Potrivit procurorilor DNA, peste 12,5 milioane lei ar fi ajuns în buzunarele celui care a condus Fiscul din partea unui om de afaceri.
Sorin Blejnar ar fi acceptat, în anul 2011, în calitate de președinte ANAF, promisiunea unui om de afaceri de a primi un procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituției publice pe care o conducea.
Blejnar a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru complicitate la evaziune fiscală și constituirea unui grup infracțional organizat.
"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului BLEJNAR SORIN, la data faptei președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) cu rang de secretar de stat, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență", se spune în comunicatul DNA.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2011, în contextul inițierii unor proceduri de achiziții publice la nivelul A.N.A.F., inculpatul Blejnar Sorin, în calitatea mai sus menționată, a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituției publice respective.
Banii respectivi urmau să-i fie remiși inculpatului în schimbul exercitării influenței sale asupra unui subaltern, pentru ca acesta să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obținute de firma omului de afaceri.
În aceste circumstanțe, în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin și celălalt funcționar implicat în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme cu comportament tip,,fantomă” controlate de aceștia cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive.
Din această sumă de bani, inculpatului Blejnar Sorin i-a revenit efectiv suma de 12.513.894 lei.
În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpatului Blejnar Sorin.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Față de o altă persoană, funcționar A.N.A.F. cauza a fost disjunsă.
În cauză, procurorii anticorupție au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și din cadrul Direcției de Operațiuni Speciale.
Inculpatul Blejnar Sorin a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru complicitate la evaziune fiscală și constituirea unui grup infracțional organizat (în forma sprijinirii), vezi comunicatul nr. 1942/VIII/3 din 03 iulie 2014.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.