MENIU

Șoc în sportul din România. Antrenor la Dinamo, arestat preventiv după ce a agresat sexual o tânără de 15 ani

Minora agresata sexual

Antrenorul de atletism Constantin Cristinel Iacoban, director al Clubului sportiv școlar Dinamo, a fost reținut după ce ar fi agresat sexual fete pe care le antrena. El este arestat preventiv pentru 30 de zile.

Antrenorul în vârstă de 59 de ani, este acuzat că ar fi agresat sexual în noiembrie 2021 o fată de 15 ani pe care o antrena de 9 ani, scrie realitateasportiva.net.

Bărbatul, sub pretextul că îi face un masaj de refacere musculară, ar fi abuzat de copilă, atingând-o în zona genitală și pe sâni și a folosit și un vibrator.

La audieri au mers și alte două fete care îl acuză pe antrenor de comportament similar. Antrenorul este arestat preventiv pentru 30 de zile.

"La data de 08.02.2023, într-o cauză constituită în cursul lunii ianuarie 2023, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat pentru săvârşirea unei infracţiuni de agresiune sexuală comisă asupra unui minor, probele administrate în cauză până în prezent conturând următoarea situaţie de fapt: 

În data de 09 noiembrie 2021, inculpatul, profesor de atletism la un club sportiv din Bucureşti, a exercitat asupra persoanei vătămate, una dintre elevele sale, în vârstă de 15 ani la momentul savarsirii faptei, acte de natură sexuală, altele decât cele care s-ar putea circumscrie infracţiunii de viol. 

Actele de natură sexuală au fost exercitate de inculpat în mod repetat şi prin punerea persoanei vătămate minore în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, în timp ce se aflau într-o garsonieră din București, unde cei doi ajunseseră ca urmare a pretextului invocat de inculpat de efectuare a unui masaj de refacere musculară, în contextul unui raport de autoritate generat de relaţia profesor-elev şi a unei disproporţii fizice dintre aceştia. 

În data de 08.02.2023, inculpatul a fost prezentat Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti cu propunere de luare a măsurii arestării preventive, propunerea fiind admisă în aceeaşi zi şi dispunându-se arestarea preventivă a inculpatului pentru o durată de 30 de zile. 

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri - Biroul Agresiuni Sexuale din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti. 

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", se arată în comunicatul autorităților.

Mai multe articole despre:
dinamo agresata sexual