Situaţie de ALERTĂ într-un bloc din Olteniţa. Toţi locatarii au fost EVACUAŢI
Locatarii unui bloc din municipiul Oltenița neracordat la rețeaua de gaze au fost evacuați, sâmbătă, după ce pompierii au fost solicitați să intervină întrucât în bloc se simțea miros puternic de gaz, stabilindu-se că acesta provenea dintr-un apartament ai cărui proprietari nu erau acasă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Călărași Ovidiu Tătăranu, pompierii militari din Oltenița au fost solicitați să intervină, sâmbătă, la un bloc situat pe strada Macului din acest municipiu, locuitorii imobilului sunând la 112 și reclamând că în bloc se simte miros puternic de gaz, transmite corespondentul Mediafax.
Imobilul la care au intervenit pompierii are parter și patru etaje și nu este racordat la rețeaua de alimentare cu gaz naturale.
Echipele de intervenție au evacuat toți locatarii blocului respectiv 42 de adulți și cinci copii, pentru a preveni orice incident.
Pompierii au intrat pe fereastra unui apartament de la etajul , ai cărui proprietari nu erau acasă și au scos de acolo două butelii, una dintre acestea fiind sursa scurgerii de gaze.
După ce au aerisit zona, locatarii au revenit în locuințe. În urma incidentului nimeni nu a fost rănit.