Situația la zi a autostrăzilor țării prinse în PNRR. România, țara din UE cu cele mai multe victime pe șosele
România a construit până în prezent doar 10,8 kilometri de autostradă, din cei 429 cât și-a propus prin PNRR, pentru următorii câțiva ani. Iar pentru alți 50 de kilometri a început recent execuția, însă ceilalți sunt tot în așteptare, potrivit celor de la Europa Liberă. Dacă obiectivele propuse prin PNRR se vor realiza, ar trebui ca rețeaua rutieră dintr-una dintre cele mai dezavantajate regiuni istorice ale țării să se îmbunătățească. Cu alte cuvinte, vom avea autostrăzi în Moldova!
Însă dintr-o analiză realizată de Europa Liberă reiese că începutul construcțiilor autostrăzilor prinse în PNNR este unul greoi. Sub 11 kilometri de autostradă au fost realizați până acum. Construcția a alți 50 de kilometri a început la Autostrada A7, care va lega orașul Ploiești de Pașcani. Restul investițiilor se află în diverse etape birocratice.
Cea mai importantă investiție este A7, care este împărțită pe mai multe tronsoane. Unul este Ploiești – Buzău, care are 63 de kilometri și a intrat deja în execuție, iar un altul este segmentul dintre Buzău și Focșani, cu o lungime totală de 82 de kilometri, pentru care a avut loc doar depunerea ofertelor de atribuire. Următorul tronson, Focșani-Bacău, este și mai departe de a vedea începutul lucrărilor. Cei peste 95 de kilometri de autostradă dintre cele două orașe sunt împărți în trei loturi. Documnentația pentru construcție abia a fost trimisă la validare, iar abia apoi se va lansa licitația pentru execuția lucrărilor.
Cât despre Autostrada A8, cele două secțiuni prinse în PNRR sunt Târgu Mureș – Miercurea Nirajului, de 22 de kilometri și secțiunea Leghin – Târgu Neamț, care are aproape 30 de kilometri. Pentru ambele, CNAIR estimează că studiul de fezabilitate va fi gata în noiembrie 2022.
Denumită și Autostrada Transilvania, A3 are un tronson de 43 de kilometri pentru care finanțarea ar urma să vină prin PNRR. Două dintre secțiuni sunt realizate în proporție de aproape 35%, susține CNAIR.
Iar pentru autostrada Lugoj – Deva din A1 au fost depuse oferte pentru execuția lucrării în această vară. CNAIR urmează să desemneze câștigătorul peste aproximativ o lună.