MENIU

Sindicatele din Sănătate anunţă proteste în prima parte din 2019

Proteste noi în sănătate

Sindicatele din Sănătate se pregătesc de noi proteste, nemulţumite de o Ordonanţă a Guvernului Dăncilă. "Considerăm că orice acţiune a Guvernului în perioada sărbătorilor va trebui urmată de proteste în aceeaşi perioadă, ce trebuie să includă şi greva generală", spun sindicaliştii.

Federaţia Solidaritatea Sanitară informează că a iniţiat un protest la adresa Guvernului, denumit Pluguşorul Nedreptăţiţilor, ce anunţă şi pregăteşte valul de acţiuni de protest ce va urma în prima parte a anului 2019, din cauza efectelor negative pe care Ordonanţa de Urgenţă nr. 114/2018 le are asupra salariaţilor din sectorul public de sănătate, au anunţat, duminică, reprezentanţii federaţiei sindicale.

"La iniţiativa Federaţiei 'Solidaritatea Sanitară', denumită Pluguşorul Nedreptăţiţilor, au răspuns până acum peste 4.000 de salariaţi din sănătate din toată ţara, mulţi dintre ei transmiţând deja 'urările' lor la adresa Guvernului", se arată într-un comunicat al sindicatelor.

În opinia sindicaliştilor, deşi Ordonanţa de Urgenţă nr. 114/2018 rezolvă una dintre probleme, respectiv asigură creşterea salariilor de bază pentru aproximativ 50% dintre salariaţii din sănătate cu un sfert din diferenţa dintre salariul actual şi nivelul prevăzut în grila de salarizare pentru anul 2022, ea introduce în acelaşi timp o serie de măsuri care au un impact negativ semnificativ asupra tuturor salariaţilor din sănătate.

Spre exemplu, prin acest act normativ adoptat în perioada Sărbătorilor, Guvernul a decis, în mod paradoxal, să-i lipsească de drepturile cuvinte pentru activitatea desfăşurată în această perioadă tocmai pe cei aflaţi acum la muncă pentru a asigura continuitatea serviciilor medicale necesare populaţiei.

"Având în vedere 'obiceiul' Guvernului de a adopta acte normative ce vizează soarta salariaţilor din sănătate fără respectarea regulilor de dialog social (aceasta fiind principala cauză a efectelor negative) şi de a face acest lucru în perioada sărbătorilor, protestele noastre sunt întemeiate. Pentru a ne asigura că astfel de situaţii nu se vor repeta în viitor considerăm că orice acţiune a Guvernului în perioada sărbătorilor va trebui urmată de proteste în aceeaşi perioadă, ce trebuie să includă şi greva generală", mai spun sindicaliştii Federaţiei 'Solidaritatea Sanitară".

Ordonanţa de Urgenţă cu numărul 114/29 decembrie 2018, adoptată de Guvern pe 21 decembrie, privind noile măsuri fiscal-bugetare care vor intra în vigoare la 1 ianuarie a fost publicată, sâmbătă, în Monitorul Oficial. Pentru sectorul bugetar, actul normativ prevede majorarea salariilor cu 25% din diferenţa dintre ce primesc acum şi ce este prevăzut în Legea salarizării pentru anul 2022.

Mai multe articole despre:
proteste Pluguşorul Nedreptăţiţilor