MENIU

Sindicalişti, adevărul despre măririle salariale: Nici cei cu salariul minim nu vor fi scutiţi de...

Sindicaliştii din Educaţie au explicat că măririle salariale promise de la 1 ianuarie nu vor depăşi 5%, din cauza schimbării modului de impozitare, explicând că abia în martie 2018 cadrele didactice se vor bucura de creşteri şi de 25-30%.

"Din gura domnului ministru Mişa (ministrul Finanţelor- n.r.) am aflat că nici cei care vor avea salariul minim pe economie nu vor fi scutiţi de un mic impozit, aşa că, până la urmă, varianta cea pesimistă se pare că este mai aprope de noi, din păcate. La prima creştere salarială din ianuarie 2018, vom avea şi noua strategie de schimbare a modului de impozitare, mă refer aici la faptul că angajaţii vor suporta cea mai mare parte a contribuţiilor sociale şi a impozitelor. În urma acestei reglementări, care nu a fost făcută publică, din păcare, vom aveam creşteri salarile de 3-5%, dar creşterea din martie 2018, va fi mult mai generoasă pentru noi, chiar dacă este mai mică, va genera, în final, o creştere a salariului net cu 25, poate 30%”, a explicat Anton Hadăr, preşedintele sindicatului „Alma Mater”, citat de Mediafax.

Un alt lucru stabilit de sindicalişti la întâlnirea cu premierul Mihai Tudose a fost legat de plata profesorilor, ca urmare a proceselor câştigate cu statul, după tăierile salariale din 2008.