Simulare Filosofie BAC 2016. Subiectele şi baremul de corectare la FILOSOFIE
Simulare Filosofie BAC 2016. Elevii de clasa a XII-a susţin astăzi proba la alegere a profilului, în cadrul simulării examenului de Bacalaureat 2016. Examenul de simulare la Filosofie a început la ora 09:00 şi durează trei ore. Realitatea.net vă pune la dispoziţie subiecte şi baremul de corectare la Filosofie, pentru clasa a XII-a, care vor fi publicate pe EDU.RO, în jurul orei 15.00.
Simulare Filosofie BAC 2016. Elevii din clasa a XII-a susţin joi simularea la Filosofie , potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice.
Subiectele la simulare BAC 2016 pot fi consultate AICI
Simulare Filosofie BAC 2016. Subiectele sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacităţile elevilor pe temele prevăzute în programa de examen, parcurse până la această dată. Corectarea lucrărilor va fi făcută, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de doi profesori din unităţile de învăţământ liceal în care elevii susţin evaluarea (unul dintre profesori fiind cel care predă la clasă).
Simulare Bacalaureat Filosofie. Modele de subiecte Simulare BAC 2016 - Filosofie
Simulare FILOSOFIE. Rezultatele la simularea Bacalaureatului vor fi comunicate elevilor în data de 18 martie.
Simulare FILOSOFIE BAC 2016. Anul trecut, rata de prezenţă la simularea examenului de bacalaureat - clasa a XI-a - a fost de 86,41% (128.052 de elevi). Dintre cei prezenţi, 28,51% au obţinut media generală peste 6 (cu note peste 5 la toate probele). La clasa a XII-a, prezenţa a fost de 147.454 de elevi (83,31%). Au obţinut media generală peste 6 (cu note peste 5 la toate probele) 38,77% elevi.
Simulare FILOSOFIE BAC 2016. Conform calendarului publicat de Ministerul Educaţiei privind desfăşurarea acestei simulări, luni, 7 martie, are loc proba scrisă la Limba şi literatura română. Marţi, 8 martie, se va desfăşura proba la Limba şi literatura maternă (pentru elevii care studiază în limbile minorităţilor naţionale), iar miercuri, 9 martie, proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie). Joi, 10 martie, exclusiv pentru elevii clasei a XII-a, va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării. Rezultatele vor fi comunicate elevilor în data de 18 martie.
Simulare FILOSOFIE BAC 2016. Notele obţinute nu se trec în catalog. În situaţia excepţională în care se doreşte acest lucru, elevul trebuie să solicite profesorului consemnarea notelor în catalog. În urma analizei rezultatelor, inspectoratele şcolare vor lua măsuri de monitorizare şi control, dar şi de remediere a problemelor, acolo unde acest lucru se impune.
Simulare FILOSOFIE BAC 2016. Subiectele pentru simularea la nivel naţional a examenului de bacalaureat, diferenţiate în funcţie de filieră, profil şi specializare, sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, în mod similar cu modelele publicate pe EDU.RO, încă din luna noiembrie 2015. Subiectele sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacităţile elevilor pe temele prevăzute în programa de examen, parcurse până la această dată. Corectarea lucrărilor va fi făcută, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de doi profesori din unităţile de învăţământ liceal în care elevii susţin evaluarea (unul dintre profesori fiind cel care predă la clasă).
Simulare FILOSOFIE BAC 2016. Anul trecut, rata de prezenţă la simularea examenului de bacalaureat - clasa a XI-a - a fost de 86,41% (128.052 de elevi). Dintre cei prezenţi la simulare 28,51% au obţinut media generală peste 6 (cu note peste 5 la toate probele). La clasa a XII-a, prezenţa a fost de 147.454 de elevi (83,31%). Au obţinut media generală peste 6 (cu note peste 5 la toate probele) 38,77% elevi.
Simulare FILOSOFIE BAC 2016. Pe data de 18 martie 2016 vor fi afişate rezultatele la simularea examenului de Bacalaureat.
Simulare FILOSOFIE BAC 2016. Modele de SUBIECTE
Simulare Bacalaureat Anatomie - Biologie. Modele de subiecte Simulare BAC 2016 - Anatomie - Biologie
Simulare Bacalaureat Chimie. Modele de subiecte Simulare BAC 2016 - Chimie
Simulare Bacalaureat Economie. Modele de subiecte Simulare BAC 2016 - Economie
Simulare Bacalaureat Geografie. Modele de subiecte Simulare BAC 2016 - Geografie
Simulare Bacalaureat Filosofie. Modele de subiecte Simulare BAC 2016 - Filosofie
Simulare Bacalaureat Fizică. Modele de subiecte Simulare BAC 2016 - Fizică
Simulare Bacalaureat Psihologie. Modele de subiecte Simulare BAC 2016 - Psihologie
Simulare Bacalaureat Logică. Modele de subiecte Simulare BAC 2016 - Logică
Simulare Bacalaureat Sociologie. Modele de subiecte Simulare BAC 2016 - Sociologie
Simulare FILOSOFIE BAC 2016. Rezultatele obţinute de elevi la simularea evaluării naţionale şi la simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământul în care s-au desfăşurat aceste simulări, prin discuţii individuate cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.
Simulare Filosofie BAC 2016. Conținuturile pentru simulare si competenţele asociate acestora sunt cele prevăzute în programa pentru Examenul de bacalaureat naţional, în vigoare. Sunt însă conţinuturi exceptate.
Simulare FILOSOFIE BAC 2016. Vezi Lista conţinuturi Simulare BAC 2016 clasa a XII-a
Simulare FILOSOFIE BAC 2016. Calendar simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat național pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a din anul școlar 2015-2016:
7 martie 2016 Simularea probei E)a): probă scrisă – Limba si literatura română
8 martie 2016 Simularea probei E)b): probă scrisă – Limba si literatura maternă
9 martie 2016 Simularea probei E)c): probă scrisă – Proba obligatorie a profilului
10 martie 2016 Simularea probei E)d): probă scrisă – Proba la alegere a profilului si specializării (numai pentru elevii clasei a XII-a)
Simulare Filosofie BAC 2016. 18 martie 2016: Afişarea rezultatelor.
Simulare Filosofie BAC 2016. Examenul propriu-zis de Bacalaureat 2016, sesiunea de vară, se desfăşoară în acest an în perioada 13 iunie – 8 iulie. Absolvenţii de liceu vor avea până în 1 iulie probele orale şi de competenţe digitale, iar din 4 iulie vor fi probele scrise, rezultatele finale urmând să fie afişate în 16 iulie.
Simulare Filosofie BAC 2016. La Bacalaureat, lucrările nu vor mai fi corectate în alte judeţe, însă sălile de examen vor fi monitorizate audio şi video.
Simulare FILOSOFIE BAC 2016. Anul trecut, peste 165.000 de elevi au susținut examenul de Bacalaureat. Rata de promovare pentru promoția 2015 (72,78%) este cu cinci procente mai mare față de anul 2014 (67,61%) și cu 9% mai mare față de anul 2013 (63,1%).
Simulare Filosofie BAC 2016. La nivel național s-au înregistrat 63 de medii maxime, de zece, la examenul de Bacalaureat 2015. Timiș este județul cu cei mai mulți elevi de nota zece (nouă), însă numărul mediilor maxime din acest an este mai mic decât cel de la Bac 2014, când 104 candidați n-au făcut nicio greșeală la teste.
Filosofie
Simulare Filosofie BAC 2016. Rezultatele BAC arată că Clujul este județul cu cea mai mare promovabilitate. 82% dintre elevii din acest județ au promovat Bacalaureat 2015. La polul opus e Giurgiu, cu puțin peste 30% rată de promovabilitate.
Simulare
Filosofie
BAC 2016. Cele mai bune rezultate la Bacalaureat 2015:
CLUJ, PROMOVARE 82,18%
BRAŞOV, PROMOVARE 78,74%
SIBIU, PROMOVARE 76,81%
BUCUREŞTI, PROMOVARE 68%
Simulare Filosofie BAC 2016. Cele mai proaste rezultate la Bacalureat 2015:
GIURGIU, PROMOVARE 36,06%
ILFOV, PROMOVARE 40,92%
TELEORMAN, PROMOVARE 42,73%
Simulare Filosofie BAC 2016. Dintre cei 168.945 de absolvenți de liceu care s-au înscris în această sesiune a bacalaureatului, 143.949 (76,89%) aparțin promoţiei curente, iar 24.996 (23,11%) provin din seriile anterioare. Majoritatea candidaților au absolvit liceul la forma de învăţământ zi - 163.462, în timp ce de la seral provin 2.943, iar de la frecvenţă redusă - 2.540.
Simulare Filosofie BAC 2016. Metodologia de organizare a Bac-ului prevede că se interzice candidaţilor să intre în sala cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnari etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu telefoane mobile şi cu orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare.
Simulare Filosofie BAC 2016. Nerespectarea dispozitiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea din examen a candidatului de către preşedintele comisiei de examen, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu.
Simulare Filosofie BAC 2016. Calendar Bacalaureatul 2016 - Sesiunea iunie-iulie 2016
30 mai - 3 iunie 2016 Inscrierea candidatilor la prima sesiune de examen
3 iunie 2016 Incheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
13 - 15 iunie 2016 Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana - proba A
15 - 17 iunie 2016 Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna - proba B
21 - 24 iunie 2016 Evaluarea competentelor digitale - proba D
27 iunie - 1 iulie 2016 Evaluarea competentelor lingvistice intr-o limba de circulatie internationala - proba C
4 iulie 2016 Limba si literatura romana - proba E)a) - proba scrisa
5 iulie 2016 Limba si literatura materna proba E)b) - proba scrisa
6 iulie 2016 Proba obligatorie a profilului - proba E)c) - proba scrisa
8 iulie 2016 Proba la alegere a profilului si specializarii - proba E)d) - proba scrisa
12 iulie 2016 Afisarea rezultatelor (pana la ora 16:00)
12 iulie 2016 Depunerea contestatiilor (orele 16:00 - 20:00)
13 - 15 iulie 2016 Rezolvarea contestatiilor
16 iulie 2016 Afisarea rezultatelor finale
Simulare Filosofie BAC 2016. Calendar Bacalaureatul 2016. Noul ordin prevede ca lucrarile elevilor nu vor mai fi corectate automat intr-un alt judet decat cel in care au sustinut examenul, ci numai in cazul in care Comisia Nationala de Bacalaureat decide acest lucru.
Simulare Filosofie BAC 2016. Pana la inceperea bacalaureatului, Comisiile judetene de BAC si autoritatile locale au obligatia sa doteze toate salile de examen cu camere functionale de supraveghere video si audio. Prevederea vine dupa ce la examenul din 2015 au existat licee care nu au avut supraveghere audio a examenelor, pe care au justificat-o prin lipsa de fonduri.
Simulare Filosofie BAC 2016. Calendar Bacalaureatul 2016. Si la bacalaureatul 2016, inregistrarile audio-video din salile de examen vor fi verificate, prin sondaj, de catre comisiile de BAC, dupa incheierea fiecarui examen scris. In cazul in care la aceasta verificare prin sondaj se constata nereguli, atunci comisia trebuie sa verifice inregistrarile din toate salile de examen din acel centru. Elevii prinsi ca au incercat sa copieze sau ca au copiat sunt eliminati din examen.
Simulare Filosofie BAC 2016. Fiecare lucrare este notata de cate doi profesori. La corectare, daca diferenta dintre notele date de cei doi evaluatori este mai mica de 0,50 puncte, nota finala este media aritmetica cu doua zecimale a celor 2 note, fara rotunjire.
Simulare Filosofie BAC 2016. Daca diferenta dintre note este mai mare de 0,50 puncte, presedintele comisiei repartizeaza lucrarea unui al treilea profesor evaluator, care in prezenta profesorilor evaluatori initiali stabileste nota finala.
Simulare Filosofie BAC 2016. Calendar Bacalaureatul 2016. Ce nu au voie să facă elevii în examen
Simulare Filosofie BAC 2016. Candidatii la Bacalaureat vor semna un proces-verbal, in sala de examen inainte de proba, prin care mentioneaza ca stiu ca daca copiaza sau incearca sa copieze vor fi dati afara din BAC si nu vor mai putea participa la urmatoarele 2 sesiuni de Bacalaureat.
Simulare Filosofie BAC 2016. Elevii nu au voie sa intre in sala de examen cu: ghiozdane, rucsacuri, sacose, posete. Nu au voie sa aiba asupra lor, in imbracaminte, in incaltaminte, in penare sau in banci manuale, carti, dictionare, culegeri, formulare, memoratoare, notite, insemnari, rezumate, ciorne sau lucrari ale altor candidati, telefoane mobile, casti audio, calculatoare.
Simulare Filosofie BAC 2016. Elevii sunt obligati sa: lase obiectele interzise in sala de depozitare a obiectelor personale. FILOSOFIE Simulare Filosofie BAC 2016. Ce patesc elevii care refuza sa-si depoziteze obiectele interzise in examen: candidatii care refuza depozitarea ghiozdanelor, rucsacurilor, sacoselor, posetelor, cartilor in sala stabilita de comisia de bacalaureat NU vor fi primiti in examen.
Simulare Filosofie BAC 2016. Elevii nu au voie sa vorbeasca intre ei sau cu exteriorul si nici sa schimbe intre ei foi de lucrare, ciorne, notite sau orice alte materiale care pot fi folosite la rezolvarea subeictelor.
Simulare Filosofie BAC 2016. Ce li se intampla candidatilor care incalca regulile in timpul examenului: sunt eliminati din examen, indiferent dau au copiat sau au incercat sa copieze, nu mai pot sa participe la probele urmatoare din BAC, in sesiunile urmatoare nu le vor fi recunoscute notele obtinute la probele sustinute inainte de eliminare - nici la probele de evaluare a competentelor lingvistice si digitale -, NU mai au dreptul sa participe la urmatoarele 2 sesiuni ale Bacalauratului.
Simulare Filosofie BAC 2016. Calendarul examenului de Bacalaureat 2016 - Sesiunea august-septembrie 2016
18 - 22 iulie 2016 Inscrierea candidatilor la a doua sesiune de examen
16-17 august 2016 Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana - proba A
16-17 august 2016 Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna - proba B
17-19 august 2016 Evaluarea competentelor lingvistice intr-o limba de circulatie internationala - proba C
18 - 19 august 2016 Evaluarea competentelor digitale - proba D
22 august 2016 Limba si literatura romana - proba E)a) - proba scrisa
23 august 2016 Limba si literatura materna - proba E)b) - proba scrisa
24 august 2016 Proba obligatorie a profilului - proba E)c) - proba scrisa
26 august 2016 Proba la alegere a profilului si specializarii - proba E)d) - proba scrisa
29 august 2016 Afisarea rezultatelor (pana la ora 16:00) si depunerea contestatiilor (orele 16:00 - 20:00)
30-31 august 2016 Rezolvarea contestatiilor
1 septembrie 2016 Afisarea rezultatelor finale
Simulare Filosofie BAC 2016. Anul trecut, din totalul celor 159.715 absolvenţi de liceu care s-au prezentat la examen de Bacalaureat, au promovat, după soluţionarea contestaţiilor, 108.436 (67,9%) de candidaţi, cu 1,5% peste rata de la prima afişare a rezultatelor (66,41%). Rezultatul este superior cu peste 7 puncte procentuale celui înregistrat în prima sesiune a anului 2014 (60,65%) şi cu 11,5% faţă de 2013 (56,4%). Rata de promovare pentru promoţia curentă este de 74,2% (102.047 de elevi), în creştere cu 1,42% după soluţionarea contestaţiilor şi cu 11,1% mai mare faţă de anul 2013 (63,1%).
Simulare Filosofie BAC 2016. La nivel naţional, s-au înregistrat 81 de medii de 10, cu 18 peste cele consemnate iniţial. Pe judeţe, cele mai ridicate procente de promovare s-au înregistrat în judeţele Cluj (83,42%), Braşov (80,53%), Bacău (79,97%) şi Sibiu (77,69%). Rata de reuşită în Capitală este de 70,22% (în creştere cu 2,2%), superioară cu peste 11 puncte procentuale celei de anul trecut. Singurele judeţe aflate sub 50% sunt Giurgiu (37,33%), Ilfov (41,90%) şi Teleorman (44,31%).
Simulare Filosofie BAC 2016. În total, au fost depuse 50.501 contestaţii: 22.637 la proba scrisă de Limba şi literatura română E)a), 493 la proba scrisă de Limba şi literatura maternă E)b), 13.185 la proba scrisă obligatorie a profilului E)c) şi 14.186 la proba scrisă la alegere a profilului şi specializării E)d). În medie, rata de admitere a contestaţiilor la cele patru probe este de 42,3%: 50,6% la proba E)a), 42,8% la proba E)b), 40,8% la proba E)c) şi 35% la proba E)d).
Simulare Filosofie BAC 2016. Din totalul celor 168.939 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 159.715 candidaţi (137.481 din promoţia 2014-2015 şi 22.234 din promoţiile anterioare). 9.224 de candidaţi au absentat. 332 elevi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă, iar 50.947 de candidaţi au fost respinşi (35.212 din promoţia curentă şi 15.735 din promoţiile anterioare).
Simulare Filosofie BAC 2016. Din totalul absolvenţilor de clasa a XII-a din promoţia curentă, înmatriculaţi în unităţile de învăţământ la începutul anului şcolar 2014-2015, 76,9% s-au înscris şi au participat la examenul de Bacalaureat din această sesiune, cu trei procente mai mult decât în sesiunea iunie - iulie a Bacalaureatului 2014.
Simulare Filosofie BAC 2016. PERLE la Română
Simulare FILOSOFIE BAC 2016. Profesorii care corectează lucrările de la simularea Bacalaureatului la limba română culeg zilele acestea perlele scrise de elevi. Şi oricât de orginale ar fi, nu vor fi punctate. Este şi motivul pentru care dascălii se întreabă dacă adolescenţii mai au timp să recupereze materia până la vară. Perle BAC 2016: "Pădurea Spânzuraţilor e un roman cu năluci", iar "Otilia este enigmă ascunsă pentru toţi bărbaţii".
Simulare Filosofie BAC 2016. "Într-o bibliotecă publică ceri o carte, stai cu ea în faţă şi te gândeşti la ce vrei. Nu este ca la şcoală să primeşti observaţii pentru neatenţie", a scris un licean.
Lucrările elevilor din clasele a XI-a şi a XII-a sunt pline de greşeli care îi îngrozesc pe profesori. De exemplu, un tânăr crede că: "Pădurea Spânzuraţilor e un roman cu năluci. Că eroul vede spânzuraţi peste tot şi el suferă în psihologia lui. Fuge şi dezertează să fie şi el spânzurat ca orice patriot devotat."
Simulare Filosofie BAC 2016. Deşi li s-a cerut să comenteze un roman psihologic, foarte mulţi elevi au ales romanul "Ion", care este unul obiectiv de factură rurală.
Simulare Filosofie BAC 2016. Iată cum explică un tânăr acţiunea din opera lui Liviu Rebreanu:
"În romanul “Ion”, Rebreanu scrie o dramă psihologică tare de tot! Ion o iubeşte pe săraca Florica, dar se însoară cu bogata Ana. Florica îl iubeşte pe Ion, dar se însoară cu George. Toţi se iubesc între ei, dar invers."
Alţi elevi au încurcat romanul psihologic cu romanul balzacian. Şi aici elevii s-au întrecut în perle.
"Otilia este enigmă ascunsă pentru toţi bărbaţii, dar până la urmă îl lasă baltă pe tânărul Felix şi fuge în lume cu moş Pascalopol. "
Simulare Filosofie BAC 2016. La subiectul despre rolul bibliotecilor, mulţi dintre adolescenţi ne-au demonstrat că se duc acolo nu să acumuleze cunoştinţe, ci mai degrabă să se relaxeze.
"Într-o bibliotecă publică ceri o carte, stai cu ea în faţă şi te gândeşti la ce vrei. Nu este ca la şcoală să primeşti observaţii pentru neatenţie", a scris un elev.
Nu-i de mirare că profesorii se întreabă ce vor face elevii la examenul din vară.
Simulare Filosofie BAC 2016. "Elevii nu citesc enunţurile până la capăt. Cred că nu au fost atenţie la cuvântul dramatic motiv pentru care unii dintre ei, spre stupefacţia noastră au analizat nuvele şi romane în chip de piesă de teatru. Dacă nu le-au făcut la timp şi nu le au învăţat, chestiunea asta cu îngrăşarea porcului în ajun la limba şi literatura română este puţin cam dramatic", a afirmat Florina Rogalski, profedsoară de Limba Română.
Peste 3 luni, aproape 200 de mii de liceeni vor sustine examenul de Bacalaureat. E drept că unii sunt pregătiţi, dar mulţi privesc acest examen ca pe o glumă.
Simulare Filosofie BAC 2016. Examenul de Bacalaureat 2016 se desfășoară în conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de Bacalaureat - 2011, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.799/2010 privind organizarea și desfășurarea examenului de Bacalaureat - 2011, cu modificările ulterioare,şi cu prevederile prezentului ordin. (2).
Simulare Filosofie BAC 2016. Comisiile de Bacalaureat își desfășoară activitatea în conformitate cu atribuțiile membrilor comisiilor de bacalaureat, aprobate prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.799/2010, cu modificările ulterioare, și cu prevederile prezentului ordin.
Simulare Filosofie BAC 2016. Lista disciplinelor la care candidații susțin examenul de bacalaureat în sesiunile anului 2016 este cea aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.800/2010 privind aprobarea listei disciplinelor și a programelor pentru examenul de bacalaureat - 2011.
Simulare Filosofie BAC 2016. Programele de bacalaureat pentru disciplinele fizică, chimie, logică, argumentare și comunicare, economie, valabile în sesiunile anului 2016, sunt cele prevăzute în anexa nr. 2 la Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.610/2012 privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național - 2013.
Simulare Filosofie BAC 2016. Recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine și la examene cu recunoaștere europeană pentru certificarea competențelor digitale se fac în conformitate cu metodologiile de recunoaștere și echivalare și cu lista examenelor aprobate prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.219/2010 privind recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine și la examene cu recunoaștere europeană pentru certificarea competențelor digitale cu probele de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională studiate pe parcursul învățământului liceal, respectiv de evaluare a competențelor digitale, din cadrul examenului de bacalaureat, cu modificările ulterioare.
Simulare FILOSOFIE BAC 2016. Probele specifice susținute de elevii claselor a XII-a din secțiile speciale din România, finalizate cu Diplomă de acces general în învățământul superior german și Diplomă de bacalaureat, secții care funcționeazăîn baza Acordului dintre Guvernul României și Guvernul R.F. Germania, cu privire la colaborarea în domeniul școlar, se desfășoarăîn conformitate cu Regulamentul de desfășurare a examenului în vederea obținerii Diplomei de acces general în învățământul superior german și a Diplomei de bacalaureat de către absolvenții secțiilor/școlilor speciale germane din România, aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării și inovării nr. 5.262/2009 privind secțiile/școlile speciale germane din România, finalizate cu Diplomă de acces general în învățământul superior german și Diplomă de bacalaureat.
Simulare FILOSIFIE BAC 2016. Comisiile de bacalaureat județene/a municipiului București asigură dotarea cu camere de supraveghere video și audio funcționale a sălilor în care se desfășoară probele examenului de bacalaureat național, a sălilor în care se descarcă și se multiplică subiectele, precum și a sălilor în care se preiau, se evaluează și se depozitează lucrările scrise.
Până la începerea probelor de examen, comisiile de bacalaureat județene/comisia municipiului București iau toate măsurile, în colaborare cu autoritățile administrației publice locale,pentru asigurarea dotăriituturor sălilor de examen cu camere funcționale de supraveghere video și audio. (3) Activitatea de monitorizare a desfășurării examenului de bacalaureat prin intermediul camerelor de supraveghere se va desfășura în conformitate cu o procedură stabilită de Comisia Națională de Bacalaureat.
Simulare Filosofie BAC 2016. În vederea asigurării desfășurării corecte a examenului de bacalaureat, în conformitate cu prevederile reglementărilor în vigoare, comisiile de bacalaureat din centrele de examen și comisiile de bacalaureat județene/a municipiului București verifică, prin sondaj, înregistrările audio-video din sălile de examen, dupăîncheierea probei scrise. În cazul în care, la verificarea prin sondaj, se constată nereguli, fraude sau tentative de fraudă ori în prezintă în centrul de examen/centrul zonal de evaluare cu cel puțin 24 de ore înainte de începerea probelor scrise.
Simulare Filosofie BAC 2016. Comisiile de bacalaureat județene/a municipiului București răspund pentru buna organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat.
Comisiile de bacalaureat județene/a municipiului București stabilesc/stabilește componența comisiilor din centrele de examen cu cel mult 48 de ore înainte de începerea probelor scrise, prin tragere la sorți în ședință publică, la care sunt invitați în scris, în mod obligatoriu, reprezentanți ai consiliului județean/al municipiului București al elevilor, ai asociațiilor de părinți și ai sindicatelor reprezentative din învățământ, ai presei scrise și audiovizuale.
Simulare Filosofie BAC 2016. Cadrele didactice care fac parte din comisiile din centrele de examen și de evaluare, inclusiv persoanele de contact/informaticienii, sunt selectate din alte unități școlare decât cele din care provin candidații arondați centrelor
Cadrele didactice nominalizate ca evaluatori sunt selectate cu precădere din rândul cadrelor didactice abilitate în domeniul evaluării, prin cursuri de formare recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării Științifice.
Simulare FILOSOFIE BAC 2016. Nu vor fi nominalizate în comisiile de bacalaureat persoane care, în sesiunile anterioare ale examenelor naționale, nu și-au îndeplinit corespunzător atribuțiile, care au săvârșit abateri, respectiv au fost sancționate.
FILOSOFIE . În procesul de evaluare a lucrărilor scrise și de rezolvare a contestațiilor, în cazul în care diferența dintre notele celor doi evaluatori este de cel mult 0,50 puncte, notele obținute se trec, pe fiecare lucrare în parte, cu cerneală roșie, de către profesorii evaluatori, după ce este verificată concordanța cu borderourile individuale, și se semnează de aceștia. Media finală se trece pe lucrare, în prezența profesorilor evaluatori, de către președintele comisiei. Președintele comisiei calculează media finală, ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire, și semnează.
În cazul în care se constată o diferență mai mare de 0,50 puncte între notele acordate de cei doi evaluatori, președintele repartizează lucrarea spre reevaluare unui alt profesor de specialitate, care, în prezența profesorilor evaluatori inițiali, stabilește nota finală a lucrării.
Simulare FILOSOFIE BAC 2016. Nota rezultată în urma reevaluării este nota care se trece pe lucrare. Sub notă semnează cei trei evaluatori și președintele comisiei. Numărul pachetului și numărul de ordine al lucrărilor care necesită a treia evaluare sunt consemnate într-un proces-verbal, semnat de cei amintiți anterior.
Simulare Filosofie BAC 2016. În cazul în care Comisia Națională de Bacalaureat decide ca evaluarea lucrărilor dintr-un județ/Municipiul București să se facă în alt județ, transportul lucrărilor dintr-un județ/municipiul București în județul desemnat de Comisia Națională de Bacalaureat pentru evaluarea inițială a acestora și invers, precum și consemnarea în catalogul electronic a rezultatelor obținute de candidați la examenul național de bacalaureat, se fac în conformitate cu procedura elaborată de Comisia Națională de Bacalaureat.
Se interzice candidaților la examenul de bacalaureat să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop.
Candidații care refuză depozitarea obiectelor menționate la alin. (1) în sala stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop nu vor fi primiți în examen.
Simulare Filosofie BAC 2016. Se interzice candidaților la examenul de bacalaureat să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și altele asemenea sau în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
Simulare Filosofie BAC 2016. Se interzice candidaților să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și altele asemenea, sau în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, telefoane mobile, căști audio, precum și orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la rețele de socializare, ce ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare între candidați ori cu exteriorul. (5) Se interzice candidaților la examenul de bacalaureat să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidați sau cu exteriorul.
Subiecte Matematică - Simulare Matematică BACALAUREAT clasa a XII-a
Subiecte simulare Matematică, clasa a XI-a. Simulare Bacalaureat 2016
Sursa: alba24.ro
Subiecte ISTORIE simulare clasa a XI - a
Subiecte ISTORIE. La simularea la Istorie, clasa a XI-a, la primul subiect, elevii au primit două texte din istoria Europei, pe baza cărora au avut de identificat personalitatea politică precizată în sursă, o informaţie legată de „Actul unic”, câte o organizaţie internaţională, stabilirea relaţiei cauză-efect între două informaţii selectate dintr-unul dintre texte, două fapte istorice în cadrul procesului de integrare europeană, în afara celor menţionate în texte şi alte cerinţe (în total 7).
Subiecte ISTORIE. La subiectul al doilea, pe baza unui text din istoria României, au avut de rezolvat alte 6 cerinţe, printre care precizarea spaţiului istoric, a secolului, două informaţii referitoare la tratatul din 1948, punct de vedere referitor la Constituţia din 1948 şi argumentarea, printr-un fapt istoric relevant, a afirmaţiei potrivit căreia viaţa politică în perioada contemporană se caracterizează prin existenţa regimurilor democratice.
Subiecte ISTORIE. La subiectul III, elevii au avut de compus un eseu de aproximativ două pagini despre lumea postbelică.
Simulare Matematică şi Istorie. Daţi afară de la simulare. Doi elevi o încercat să copiize
La proba de Matematică în cadrul sesiunii de simulare a examenului de Bacalaureat 2016 în judeţul Alba au fost şi două cazuri de elevi eliminaţi din sălile în care s-au dat testările. Aceştia au încercat să copieze, unul de la colegi şi altul folosind telefonul mobil.
Potrivit inspectorului şcolar general IŞJ Alba, Marcela Dărămuş, cele două cazuri au fost sesizate la Liceul „Horea, Cloşca şi Crişan” din Abrud, unde un elev de clasa a XII-a a folosit telefonul mobil în timpul testării la Matematică, iar celălalt la Liceul Teoretic „Petru Maior” din Ocna Mureş – un elev, tot din clasa a XII-a, a încercat să copieze de la colegi.
Cei doi vor putea să participe în continuare la testarea de joi, însă cel mai probabil situaţia acestora va fi discutată în cadrul unităţilor şcolare respective.
Simulare FILOSOFIE. Joi, exclusiv pentru elevii clasei a XII-a, va avea loc proba la alegere a profilului și specializării.
Barem simulare Română 2016. Clasa a XII-a - Profil Real
SUBIECTE simulare Română. Clasa a XII-a - Profil Real
Barem simulare Română 2016. Clasa a XII-a - Profil Real
SUBIECTE simulare Română. Clasa a XII-a - Profil Uman
Subiecte simulare clasa a XI-a - Limba şi Literatura Română - Profil Real
Subiecte simulare clasa a XI-a - Limba şi Literatura Română - Profil Uman
Simulare BAC 2016. SUBIECTE simulare Română. Clasa a XII-a
Subiecte simulare Română. La clasa a XII-a, profil real-tehnologic şi vocaţional, cele 9 cerinţe de la Subiectul I au fost pe baza unui fragment dintr-o poezie de Adrian Maniu („În seara asta”).
Subiecte simulare Română. La Subiectul II, au avut de compus un text argumentativ de 150-300 cuvinte despre rolul dezbaterilor publice în adoptarea unor legi.
Subiecte simulare Română. La Subiectul III, au avut de redactat un eseu de 600-900 de cuvinte despre particularităţile construcţiei unui personaj dintr-un text narativ studiat, aparţinând lui Liviu Rebreanu sau G. Călinescu, scrie
Simulare BAC 2016. SUBIECTE simulare Română. Clasa a XI-a
Simulare BACALAUREAT. Subiecte simulare Română. Elevii de clasa a XI-a, la profil real-tehnologic şi vocaţional, au primit, la subiectul I, un fragment dintr-o poezie de Mihai Eminescu, text pe baza căruia au trebuit să identifice sinonime, rolul cratimei, folosirea unei locuţiuni, secvenţe care să contureze dimensiunea temporală a imaginarului poetic, motive literare, semnificaţii de figuri de stil, trăsături ale genului lirio şi comentariul primei strofe. În total, la subiectul I, au fost 9 cerinţe.
Barem simulare Română 2016. La Subiectul II, au avut de compus un text argumentativ de 150-300 cuvinte despre utilitatea telefoanelor mobile pentru omul contemporan.
La Subiectul III, au avut de redactat un eseu de 600-900 de cuvinte în care să prezinte tema şi viziunea despre lume, într-un basm cult studiat.