Simona Halep se califică în semifinale la Praga, după un meci fără istoric. Cu cine ar putea da piept românca în careul de ași
Fosta lideră din WTA nu a avut probleme cu jucătoarea din Polonia, Magdalena Frech, ocupanta locului 174 în clasament. Simona Halep s-a impus cu un sec 6-2, 6-0, urmând să joace în semifinale cu învingătoarea meciului Irina Begu (România) - Sara Sorribes Tormo (Spania). Am putea avea o semifinală românească la Praga.
Dacă Simona Halep se va impune pe zgura de la Praga, românca își va trece în palmares al 21-lea turneu din cariera de profesionistă, cele mai importante fiind grad-slamurile de la Roland Garros (Paris) și Wimbledon (Londra). Praga este primul turneu pentru Halep după reluarea circuitului WTA post-pandemie.