Șezlongurile așezate ilegal chiar în buza mării riscă să devină istorie: Administratorii, obligați să le strângă
Scandalul plajelor lărgite din stațiunea Mamaia continuă. Sub presiunea celor de la Apele Romane, patronii teraselor de pe litoral au început să-și strângă șezlongurile. Pentru a-i mulțumi pe turiști, dar și pentru a nu pierde clienți, aceștia le puseseră ilegal pe întinderea de nisip cât mai aproape de mare, relatează Realitatea PLUS.
Lărgirea plajei din Mamaia s-a transformat din bucurie în inconvenient. Aceste noi suprafețe de plajă nu sunt cadastrate, încă nu figurează în acte și nu pot fi concesionate. Altfel spus, nu pot fi închiriate nimănui. Reprezentanții Apelor Române le-au dat ultimul avertisment operatorilor de plajă, iar angajații au început deja să strângă umbrelele și șezlongurile.
Reporter: V-a zis cineva să le strângeți?
Angajat: Cine ne plătește, doamnă.
"Noi românii, încercăm să facem, să scoatem bani din orice și nu știm ce înseamnă calitatea seviciilor noastre, ci vrem cantitate. Nu mi se pare normal. Mi se pare normal dacă acolo ai dreptul, acolo trebuie să îți amplasezi șezlongurile", spune o femeie.
"Pentru noi e bine că e lărgime, nu mai suntem înghesuiți", este de părere o alta.
Turiștii sunt însă cei mai nemulțumiți. Singura variantă de a sta aproape de apă este să se așeze pe prosop.
"Nu mi se pare o idee bună ca lumea, dacă vine la plajă, vrea să stea lângă apă, nu sa stea la 100 de metri de apă", spune un turist.
"De aia venim la mare, să stăm aproape de apă. Asta ne dorim. (...) dar trebuia găsită o soluție. Noi venim de la atâția kilometri și vrem să fim aproape de apă", susține o turistă.
În urma lucrărilor de lărgire, stațiunea Mamaia are, din acest sezon estival, o suprafață de plajă de peste 50 de hectare.