MENIU

SESIZĂRI privind mirosul puternic în mai multe zone din Brașov! Anunțul Garzii de Mediu

Sesizări disconfort olfactiv Brașov/ Facebook Garda de Mediu Brasov

Garda de Mediu Brașov anunță, într-o informare pe pagina de Facebook a instituției, că în ultima săptămână au existat sesizări privind apariția unor mirosuri persistente în mai multe zone din municipiul Brașov și în împrejurimi, provocate de administrarea de îngrăşăminte agricole. Conform Codului de Bune Practice Agricole administrarea lor este permisă în această perioadă în ciuda disconfortului olfactiv temporar; fertilizarea organică este o practica recunoscută şi recomandată la nivelul Uniunii Europene, spun inspectorii de mediu. Aceștia precizează însă că Garda de Mediu "nu deține echipamente pentru determinarea nivelului de emisii atmosferice, iar pentru miros, nu există echipamente".

- Populația a reacționat imediat, atât prin sesizări transmise către GNM-CJ Brașov cât și în mediul virtual, în special pe rețelele de socializare. De aceea venim în întâmpinarea opiniei publice cu informațiile deținute, pe care Garda de Mediu, în limitele competențelor și legislației de mediu, le are.
 
- Dorim să facem următoarele precizări, care vor clarifica exact poziția GNM-CJ Brasov în ierarhia atribuțiilor și responsabilităților locale și/sau județene în ceea ce priveşte menținerea unui mediu de viață sănătos pentru populație. Mai ales în această situație, esențială este colaborarea între instituții, mai exact:
 
- Garda Națională de Mediu funcționează în baza HG nr.1005/2012, care stabilește atribuțiile sale în limitele legii; art.13, alineatul 1, litera ș: “participă la schimbul rapid de informații cu instituțiile și organele competente, naționale și internaționale, privind domeniul de competență”.
 
- Ordonanța nr.21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale definește clar competențele UAT-urilor, primele responsabile pe linie de protecția mediului, care sunt obligate și trebuiesc să îndeplinească cu prioritate responsabilitățile privind protecția mediului și a sănătații populației. art. 8 , literele:
a) măsurile necesare pentru protecția sănătății publice, cu sprijinul și sub supravegherea organelor de specialitate ale statului;
b) măsuri corespunzătoare pentru conservarea și protecția mediului;
c) prevenirea poluării accidentale a mediului sau a surselor și cursurilor de apă, prin depozitarea necontrolată a deșeurilor de către agenții economici sau de către cetățeni;
 
- Menṭionăm că în conformitate cu prevederile art. 64^ din OUG nr.195/2005,
(1) În cazul existenţei unor plângeri din partea publicului care reclamă existenţa unui disconfort olfactiv, autoritatea publică centrală pentru sănătate, prin structurile subordonate, formulează răspunsurile la respectivele plângeri.
(2) În situaţia în care în urma investigaţiilor autoritatea publică centrală pentru sănătate, prin structurile subordonate, constată existenţa unei legături de cauzalitate între disconfortul olfactiv şi starea de sănătate a populaţiei, notifică autoritatea competentă pentru protecţia mediului responsabilă cu emiterea actelor de reglementare în domeniul protecţiei mediului pentru reexaminarea şi actualizarea respectivelor acte.
 
- Garda de mediu este o instituție care integrează informațiile furnizate de către alte instituții cu competențe pe o singură componentă, cum ar fi: sănătatea populatiei, competența DSPJ, protecṭia calității apelor de suprafață și subterane, competența SGA Brașov, pădurile, competența Gărzii Forestiere, și altele. După reglementarea și intervenṭia fracționată a acestor instituṭii, cu parcurgerea până la capăt a legislației specifice, intervine Garda de mediu, care are competențe pe factorii de mediu, și care apoi integrează elementele de sănătate publică, disconfortul datorat unor factori perturbatori din aer, apă, sol, subsol, deșeuri, zgomot, vibrații, factor social.
 
- Există 5 stații de monitorizare a calității aerului in Brașov, administrate de Agenția pentru Protecția Mediului Brașov, iar Comisariatul Județean Brașov preia datele furnizate de acestea, în baza unor regulamente de lucru și a programului de monitorizare întocmit conform legislației specifice în vigoare.
 
- Garda de mediu nu deține echipamente pentru determinarea nivelului de emisii atmosferice, iar pentru miros, nu există echipamente!
- Precizăm cu această ocazie, că, în ultima perioadă, comisarii din cadrul CJ Brașov lucrează 24 h/24, se deplasează imediat la sesizările populației, indiferent de oră, (și în limitele unui efectiv restrâns ca număr) în zonele unde se semnalează mirosuri sau deșeuri al căror management este în afara legislației de mediu specifice.
 
- Referitor la deșeuri și la posibilitatea provenienței mirosurilor de la rampa de deșeuri ce aparține FIN ECO SA, aceasta funcționează în baza autorizației integrate de mediu nr.SB 112/2010, revizuită la 18.01.2022. Celulele I și II sunt închise conform standardelor naṭionale, lucrările de închidere temporară a celulei 3 se vor realiza în luna septembrie 2022, după obṭinerea avizului de mediu de la Agenṭia pentru Protecṭia Mediului Braşov.
 
- GNM monitorizează permanent funcționarea acestei rampe ecologice de deșeuri, în luna august 2022 nu au fost semnalate neconformităṭi referitoare la funcṭionarea necorespunzătoare a instalaṭiilor sau a fluxului tehnologic.