MENIU

Veşti neliniştitoare din economie: motorul dă semne de gripare

<p>Industria trage greul</p>

Exporturile României, motorul creşterii economice din ultimii ani, îşi reduc turaţia în 2015 comparativ cu ritmul în care au evoluat anul trecut.

Exporturile României s-au ridicat la 17,78 miliarde de euro după primele patru luni ale acestui an, consemnând o creştere de 5% comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată datele INS.

Dacă ne uităm la datele din 2014, vedem că avansul exporturilor era mult mai rapid în primele patru luni ale anului trecut. Astfel, exporturile au crescut anul trecut cu 10,6% la valori exprimate în lei (8,1% la valori exprimate în euro).

Explicaţia scăderii ritmului cu care România îşi trimite produsele la export ţine mai ales de problemele cu care se confruntă industria auto locală.

Dacă privim structura exporturilor, vedem că o pondere foarte mare o au tocmai maşinile şi echipamentele de transport (44,2% la export şi 36,7% la import) şi alte produse manufacturate (33,3% la export şi respectiv 31,4% la import).

Cei doi producători auto din România, Dacia și Ford, au creat în jurul lor în ultimii ani o industrie impresionantă de componente auto. Zeci de firme cu capital străin dau de lucru la sute de mii de români și au afaceri totale de 12,5 miliarde euro.

Acum însă automobilele produse în Ro­mânia de Dacia şi Ford înregistrează scăderi ale vânzărilor pe toate piețele importante și asistăm la un declin al exporturilor automobile "fabricate în România".

Rezultatele slabe ale producătorilor riscă să afecteze industria auto în ansamblu, în condițiile în care sectorul de componente auto reprezintă aproape 70% din producţia auto naţională şi cam acelaşi procent din exportul realizat de industria auto în 2014.

Industria auto din România începe să șchiopăteze. Ce se întâmplă cu Dacia și Ford

Vânzările Dacia în Franța au scăzut cu aproape 10% în primele cinci luni din 2015, iar lucrurile nu merg prea bine nici în Germania, unde scăderea vânzărilor a fost de 17% în mai raportat la anul trecut.

Rezultatele raportate de Duster, Sandero, Logan sau B-Max pe pieţe­le europene încep să se vadă şi într-un declin al exporturilor de 2,1% în perioada ianuarie-aprilie 2015 faţă de acelaşi interval din 2014.

Dintre cele patru modele asamblate în România cel mai mare declin a fost punctat de Ford B-Max. Cu toate că şi-a menţinut locul patru în segmentul monovolumelor mici, B-Max a punctat în primul trimestru un declin de aproape 20 de procente, la mai puţin de 13.700 de maşini.

Deficitul comercial a trecut de 2 miliarde euro

Potrivit INS, în luna aprilie 2015 exporturile FOB au fost de 4,398 miliarde de euro, importurile CIF au fost de 5,042 miliarde de euro, rezultând un deficit de 644,2 milioane de euro. Faţă de luna martie 2015, exporturile şi importurile din luna aprilie 2015 au scăzut cu 8,4%, respectiv cu 10,1%.

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra-UE28) în primele patru luni ale acestui an a fost de 13,167 miliarde de euro la expedieri şi de 15,285 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 74,1% din total exporturi şi 77,2% din total importuri.

Valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri (Extra-UE28) a fost de 4,613 miliarde de euro la exporturi şi de 4,514 miliarde de euro la importuri, reprezentând 25,9% din total exporturi şi 22,8% din total importuri.

Preţul FOB (Free on Board - Liber la Bord) reprezintă preţul la frontiera ţării exportatoare, care include valoarea mărfii, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum şi toate taxele suportate pentru ca marfa să fie încărcată la bord.

Soldul balanţei comerciale FOB/CIF se calculează pe baza valorii exportului FOB şi a importului CIF, ca diferenţă între acestea.

Preţul CIF (Cost, Insurance, Freight - Cost, Asigurare, Navlu) reprezintă preţul la frontiera ţării importatoare, care cuprinde atât elementele componente ale preţului FOB, cât şi costurile asigurării şi transportului internaţional.

Exporturile FOB ale României s-au cifrat la 17,78 miliarde de euro în primele patru luni ale acestui an, consemnând o creştere de 5% comparativ cu perioada similară a anului trecut, în timp ce importurile CIF au urcat cu 5,9%, la 19,79 miliarde de euro, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

În perioada ianuarie - aprilie, deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) s-a majorat cu 255,5 milioane de euro, până la 2,018 miliarde de euro, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul precedent, scrie Agerpres.

Mai multe articole despre:
export exporturi Ford industria auto