Şeful Oficiului de privatizare va fi noul administrator special al Hidroelectrica
Şeful Oficiului de privatizare din Departamentul pentru Energie, Gabriel Dumitraşcu, va fi noul administrator special al Hidroelectrica, după ce producătorul de energie a reintrat în insolvenţă în urmă cu câteva zile.
"Administrator special va fi Gabriel Dumitrașcu", a declarat, agenției MEDIAFAX, avocatul Remus Borza, proprietarul firmei Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica.
Printre atribuțiile administratorului special se numără și propunerea unui plan de reorganizare a companiei aflată în insolvență.
Borza spune că, odată cu reintrarea în insolvență, pentru Hidroelectrica urmeză o perioadă de "reformă și eficientizare".
Hidrolectrica s-a aflat în insolvenţă în perioada iunie 2012 - iunie 2013, principalul motiv fiind vânzarea energiei la preţuri sub nivelul pieţei prin contracte preferenţiale încheiate cu mai multe coompanii, perioadă în care administrator judiciar a fost firma Euro Insol.
În perioada primei insolvențe a Hidroelectrica, administrator special a fost Remus Vulpescu, pe atunci șef al Oficiului de privatizare din Ministerul Economiei, acționarul majoritar al producătorului de electricitate.
Compania de stat a reintrat în insolvenţă după ce Curtea de Apel Bucureşti a admis recursurile formulate de traderii de energie Alpiq, Energy Holding şi EFT, dar şi de Andritz Hydro, Alro, Elsid Titu şi Direcţia Venituri Buget Local Sector 2 la decizii anterioare ale instanței privind intrarea în insolvență a Hidroelectrica.
Euro Insol a arătat anul trecut, într-un raport privind cauzele insolvenţei companiei de stat, că acordurile bilaterale de vânzare a energiei au generat pierderi de 1,2 miliarde de euro în perioada 2006-2012, din cauza preţurilor mici la care beneficiarii au cumpărat electricitatea.
Compania are o capacitate de producţie instalată de 6.400 MW, reprezentând circa o treime din totalul unităţilor de producție din România, şi asigură anual circa 30% din necesarul de electricitate.