MENIU

Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, mutări de ultimă oră - Ce decizii a luat

Serghei Lavrov / Foto: Profi Media

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a sosit duminică seară la Oyo, în nordul Congo, unde a început etapa a doua a turneului său african care a debutat la Cairo, în Egipt, scrie AFP.

Avionul său a aterizat în jurul orelor 22.30 (21.30 GMT) pe aeroportul internaţional Ollombo, a constatat un corespondent al agenţiei France Presse.


Programul său prevede să petreacă o noapte în acest fief al şefului statului congolez, Denis Sassou Nguesso, la 400 de kilometri nord de capitala Brazzaville.

Preşedintele Sassou Nguesso şi ministrul Serghei Lavrov se vor întâlni luni pentru a discuta faţă în faţă.

De când Rusia a invadat Ucraina în februarie, Congo-Brazzaville se afişează ca o ţară "neutră" în acest conflict.

Ulterior, şeful diplomaţiei de la Moscova va vizita Uganda şi Etiopia.

La Cairo, el a încercat să-i liniştească pe partenerii săi egipteni legat de riscurile insecurităţii alimentare, în special în Africa, după acordul privind "coridoarele securizate" pentru exporturile de cereale. 

Mai multe articole despre:
lavrov rusia