Şeful Consiliului Fiscal: Statul tratează altfel companiile de stat faţă de cele private
"Statul tratează altfel companiile de stat faţă de companiile private, ceea ce nu este de tolerat. Dacă o companie de stat nu plăteşte datoriile la buget, de ce o companie privată ar plăti?", a declarat şeful Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru.
Preşedintele Consiliului Fiscal apreciază că statul ar trebui să dea un semnal având un tratament echitabil faţă de toţi contribuabilii, potrivit ZF.ro.
Companiile de stat au rămas o povară pentru buget şi o frână pentru creşterea economică. În anii de criză unele dintre „perlele" statului, care deţin monopoluri în producţia de energie , transportul de gaze sau transportul feroviar, au continuat să înregistreze pierderi şi să genereze arierate.
În ultimii ani s-au înmulţit vocile care au afirmat că întreprinderile de stat au beneficiat de-a lungul timpului de un „regim special" faţă de companiile private. Iar insolvenţele nu au contenit să dea bătăi de cap mediului de business, peste 100.000 de firme intrând în incapacitate de plată în anii de criză, în timp ce ponderea celor care şi-au revenit sau au şanse să o facă oscilează în jurul a 5%.