MENIU

Secretul uneia dintre cele mai spectaculoase flori ale primăverii. La ce poate fi folosită

Foto/Arhivă/Profimedia

Arborele acestei splendide flori a apărut cu mult înaintea albinelor. La început, polenizarea era făcută de gândaci, astfel că s-a înmulțit, ajungând să se regăsească pe tot globul. 

Este una dintre cele mai spectaculoase plante care înfloresc primăvara, o vedem peste tot în această perioadă, însă puțini știu că este și comestibilă. Mulți oameni se opresc să o admire și să îi facă fotografii, însă ea poate fi folosită și în salate sau la deserturi.

Planta pe care o poți adăuga în salate

Atunci când vedem copaci de magnolie, ne oprim pentru a-i admira și pentru a-i fotografia. Puțini știu însă că acele flori spectaculoase și parfumate sunt comestibile. În ciuda aspectului lor, care te face să le asociezi cu un gust dulce, florile de magnolie sunt picante. Acest lucru ajută la decongestionarea sinusurilor, atunci când sunt consumate. Florile pot fi folosite ca decor pentru anumite deserturi, dar pot fi adăugate și în salate.

”Magnolia are petale mari, petale cărnoase. De ce? Magnolia a evoluat înaintea albinelor și este de pe vremea când polenizarea se făcea de către albine. Trebuia să fie o floare puțin mai solidă, puțin mai tare. Ceea ce poate nu știi despre această floare este că poate fi folosită în salate sau poate fi murată. Da, este comestibilă. Și are un pic de gust de ghimbir”, spune Andrei Mărincean, inginer peisagist, membru al Asociației Peisagiștilor din România, cu o experiență de peste 14 ani, potrivit Adevărul.

Ce simbolizează magnolia

 

Arborele de magnolie a apărut cu mult înaintea albinelor. La început, polenizarea era făcută de gândaci, astfel că această plantă s-a înmulțit, ajungând să se regăsească pe tot globul. În funcție de regiune și de culoare, florile de magnolie pot avea semnificații diferite.

 
  • Alb – simbolizează puritate, perfecțiune, inocență
  • Roz – simbolizează tinerețe, bucurie, exuberanță
  • Mov – simbolizează noroc, sănătate, bunăstare
  • Galben – simbolizează prietenie, apreciere
  • Piersiciu – simbolizează sensibilitate, feminitate, grație

 

Iată câteva lucruri pe care nu multă lume le știe despre magnolii:

  • În China, magnolia se mai numește și ”orhidee de jad”. Florile ei sunt simboluri ale măreției și nobleții.
  • În Japonia, era considerată plantă medicinală. Se mai numește și ”hanakotoba”, care s-ar traduce prin ”floare sublimă”.
  • Planta a fost descoperită pe o insulă din apropierea Franței și a primit numele de la botanistul Pierre Magnol.
  • În America, magnolia este floarea reprezentativă pentru statele Mississippi și Louisiana.

SURSA