Secretul Florii de Colţ. Numele ei adevărat este, de fapt, altul!
La români are mai multe denumiri, ca floarea reginei, albumeală, albumiţa, edelvais, flocoşele, steluţă, floarea-doamnei, siminic, tudeliţă, floarea Bucegilor, sau, pur şi simplu, Floarea, nume care concentrează importanţa sa printre toate celelalte flori. Interesant este că, în jurul anului 1900, floarea de colţ era cunoscută în România şi ca Floarea Reginei, denumire dată în cinstea Reginei Elisabeta, căreia îi era foarte dragă. Mai târziu, însă, comuniştii au interzis această denumire, din dorinţa de a şterge definitiv din conştiinţe tot ceea ce ţinea de Regalitate şi monarhie.
Floarea de colt este o planta de stepa, ca si smiradarul, venita de departe din Asia, unde suratele sale cresc ca iarba de dese, atingand inaltimi de pana la 50 de centimetri.
Descrierea ei este simpla: are calatidiul (inflorescenta) compus, înconjurat de frunze lungi bracteiforme. Întreaga plantă este alb-tomentoasă(acoperit cu peri moi, catifelaţi, de culoare albă). Frunzele sunt pasloase. Nu are miros, nu are corolă strălucitoare. Pare uscată şi o poţi păstra aşa cum ai cules-o, dacă nu e trecută, ani de zile. Asta este poate cauza pentru care e căutată.
In Europa pot fi gasite doua subspecii de floare de colt: Leontopodium nivale subspecia alpinum si Leontopodium nivale subspecia nivale.
Poate fi intalnita la altitdini intre 1200 si 2600 de metri in muntii Europei( Alpi, Pirinei, Dinarici, Carpati) incepand cu luna iulie si pana in septembrie. Planta poate avea dimensiuni intre 3 si 20 de centimetri.
Floarea de colt apartine ordinului “Asterales”, familia “Asteraceae” (cea mai raspandita familie de angiosperme dicotiledonate), specia ei numarand inca douazeci si trei de nume.
Dintre rudele apropiate ale sale am putea aminti: Arctium minus (brusture), Arnica montana (arnică), Eupatorium cannabinum (cânepa codrului), Achillea schurii (coada şoricelului de munte), Taraxacum officinale (păpădie), Ligularia sibirica (gălbinele, curechi de munte).