Se schimbă legea! Închisoare din start pentru şoferii băuți care produc accidente mortale
Pedepse mai dure pentru șoferii care se urcă la volan după ce au consumat alcool și provoacă accidente mortale. Vinovații ar putea fi trimiși direct la închisoare.
Potrivit unei propuneri legislative care urmează să fie discutată în regim de urgență, șoferii care se urcă băuți la volan și provoacă accidente cu morți ar putea fi trimiși direct la închisoare. Noua prevedere ar fi valabilă și pentru cei care conduc fără permis auto.
Potrivit statisticilor, cele mai grave accidente din întreaga Europa se produc în România. Conform unui alt sondaj, 70% dintre șoferi sunt de părere că cea mai gravă abatere la volan este consumul de băuturi alcoolice.
Unul din 10 români mărturisește că a consumat alcool înainte de a se urca la volanul mașinii. Șoferii au invocat mai multe motive pentru care au condus sub influența băuturilor alcolice.
26% dintre respndenți au afirmat că nu simțeau că le-a fost afectată capacitatea de a conduce, iar 25% au spus că veau o urgență sau aveau o distanță mică de parcurs.
11% dintre șoferii participanți la sondaj au declarat că nu se așteptau să fie opriți sau verificați de poliție.
În acest context, autoritățile au ca scop reducerea numărului de accidente provocate de persoanele care conduc sub influența băuturilor alcoolice, sancțiunile urmând să fie înăsprite, mai ales cu condamnarea la închisoarea.