MENIU

Se pregătește artileria grea în Belarus: Lukașenko cere rachete S-400 de la Putin - ȘANSELE Ucrainei în războiul cu rușii

Rachete S-400 cerute de Belarus în războiul cu Ucraina

Lukașenko vrea mai multe rachete sol-sol S-400 de la Putin. Dictatorul Belarus spune că trebuie să-și apere teritoriul țării. Solicitarea făcută public vine în timpul invaziei din Ucraina și după ce se cunoaște că trupe ale Belarus sunt alături de cele rusești și mai multe rachete au fost lansate de pe teritoriul Belarus.

Liderul Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a declarat marţi că i-a cerut preşedintelui rus Vladimir Putin să desfăşoare un complex suplimentar de rachete S-400 la vest de Minsk, capitala ţării sale, a relatat agenţia rusă de presă RIA, care citează agenţia belarusă de ştiri Belta, potrivit Reuters.
„Acest complex de rachete este necesar pentru a apăra teritoriul Belarusului”, susține Lukaşenko, care a precizat că „nicio unitate militară belarusă nu a fost scoasă din bază, dar că Belarusul s-ar putea mobiliza în 2-3 zile în caz de pericol”.

Cererea lui Lukașenko vine după ce la sfârșitul lunii ianuarie, Rusia a trimis două batalioane de sisteme de rachete sol-aer S-400 în Belarus pentru  exerciţiile militare desfășurate înainte cu o săptămână de invazia ordonată în Ucraina. Cele două batalioane S-400 includ, fiecare, câte opt sisteme de rachete sol-aer.

Ce sunt rachetele S-400 - cum funcționează și ce puncte vulnerabile au

S-400 este considerat unul dintre cele mai moderne sisteme de apărare antiaeriană. Sistemul rusesc S-400 numit „Triumf" este destinat apărării cu rachete de raza medie şi lungă împotriva oricărei amenințări aeriene, inclusiv bombardiere strategice, rachete balistice și de croazieră. O baterie de S-400 constă în mai multe vehicule: un centru de comandă, diferite stații radar mobile și până la 12 vehicule de lansare, camioane enorme dotate fiecare cu câte patru rachete.

Specialiștii militari precizează însă că acest sistem de apărare aeriană are și câteva vulnerabilități. Eficacitatea acestui tip de sistem variază în funcție de adversarul cu care se confruntă, potrivit defenseromania.ro, care citează un raport Stratfor.

Un batalion S-400 conține opt lansatoare de rachete, de obicei câte patru rachete fiecare – un astfel de "set" de rachete poate afecta serios un atac limitat. Astfel că S-400 poate fi o amenințare la adresa unei invazii la scară mică, dar într-un război general, efectul este inutil, concluzionează analiștii militari. Dar dacă batalionul S-400 operează izolat sau nu este susținut de alte mijloace de apărare aeriană, el nu va face față unui atac decisiv. De asemenea, S-400 sunt vulnerabile la atacurile cu rachete. Un atac masiv cu rachete reprezintă un pericol grav pentru acest sistem de apărare aeriană.

Raportul Stratfor arată că eficacitatea utilizării celui mai nou sistem de apărare antiaeriană rusească depinde de țara care îl va folosi. De asemenea, raza de acțiune declarată a rachetelor S-400 este de 400 kilometri, dar un relief montan ar putea reduce eficacitatea capabilităților radar ale acestor arme. De aceea, subliniază Stratfor, în zona de munte S-400 poate fi utilizat doar pentru ținte la distanţa de doar câteva zeci de km.

S-400 este un sistem de apărare aeriană intrat în serviciul armatei ruse în 2007 și a fost conceput pentru a intercepta și doborî orice amenințare venită din cer, avion sau rachetă. Potrivit constructorului său, gigantul armamentului Almaz-Antei, S-400 are o rază de acțiune de 400 km și poate fi amplasat în cinci minute. Mai multe zeci de baterii au fost deja amplasate pe teritoriul Rusiei, în 2019. Peninsula Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014, a primit patru S-400 și alte două baterii au fost amplasate în Siria pentru a proteja bazele rusești din Tartus și Hmeimim.