Se plimbau prin deşert. Au dat peste o gaură în pământ. Au intrat şi au văzut lumea de dincolo
Turiştii care au preferat să se plimbe prin cele mai pustii locuri din Australia au avut surpriza să găsească cel mai ciudat oraş din Ţara Cangurilor. Galeria Foto.
Străinii au descoperit Coober Pedy, o aşezare aflată, pur şi simplu, sub pământ. Oraşul se situează subteran şi nu-i lipseşte nimic din ceea ce înseamnă civilizaţie. Nu e destinat excursiilor turiştilor, dar cine ajunge aici este bine-primit. De altfel, singurul hotel al acestei urbe are 3 stele şi o privelişte ciudată: roci de-o parte şi de alta.
Cum arată acest oraş din subteran, în Galeria Foto.
Mai multe articole despre:
Australia