MENIU

Se întâmplă în Botoșani. Firmă a primăriei, acuzată că fură curent

Foto arhivă

O firmă angajată de Primăria unei comune din Botoșani este acuzată că fură curent de la operatorul de apă. Este vorba despre o societate de construcții care face lucrări pentru un dispensar medical. Polițiștii au deschis o anchetă

Situația care frizează absurdul a fost depistată în cursul amiezii de vineri, 24 februarie 2023 în satul Ipotești al comunei Mihai Eminescu.

Șantierul deschis este pentru un proiect afișat pe un panou cu vizibilitate, respectiv „Construire și dotare dispensar medical uman în sat Ipotești, comuna Mihai Eminescu, județul Botoșani”. Fondurile sunt de la Compania Națională de Investiții (CNI), iar beneficiarul investiției este Primăria Mihai Eminescu.

Lucrările sunt realizate de firma de construcții botoșăneană SC Cornell’s Floor SRL, care-și are sediul în comuna Roma. Conform datelor din panoul de publicitate, lucrările au fost începute pe 17 octombrie 2022 și ar trebui finalizate anul acesta, în luna august.

După luna octombrie a anului trecut compania de apă și canalizare, pentru punctul de lucru de lângă acest șantier, a depistat un consum nejustificat de energie. În urma verificărilor, angajații Serviciului Antifraudă au descoperit că alimentarea cu energie a utilajelor din șantier provine de la instalația electrică care deservește stația de pompare. „Au găsit acolo un cablu, s-a sesizat Poliția și este în curs de cercetare. Acolo ceva este în neregulă, că au descoperit un cablu tras și deocamdată este în curs de cercetare la Poliție, bineînțeles. Noi, intern o să vedem ce este acolo”, a declarat Liviu Ștefan, director general SC Nova Apaserv SA

Poliția sesizată prin 112

Reprezentanții Nova Apaserv au făcut fotografii cu respectivul cablu de la care se alimentau utilajele din șantier cu energie electrică. La momentul surprinderii imaginilor, cablul era conectat la o betonieră. Acesta a fost imediat tras de muncitorii de la firma SC Cornell’s Floor SRL, iar ulterior au părăsit toți șantierul.

Angajații de la Serviciul Antifraudă au sunat la 112 pentru a sesiza furtul. Iar asta pentru a avea siguranța că fapta urmează să fie într-adevăr cercetată, după suspiciuni legate de o serie de grade de rudenie între administrația publică locală și angajații Postului de Poliție din comuna Mihai Eminescu. Culmea, șantierul unde a fost depistat cablul ilegal conectat la stația de pompare se află exact în fața Postului de Poliție al comunei.

În urma apelului la 112 a fost deschis un dosar penal. „Se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de furt”,

a declarat agentrul principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani. Dacă într-adevăr a fost vorba despre un furt cu bună știință, fapta poate fi demonstrată având în vedere că pe stația de pompare se află două camere video iar polițiștii se pot folosi de imaginile surprinse, scrie botosaneanul.ro

Mai multe articole despre:
primarie botosani firma acuzatii furt curent