MENIU

Școală din Botoșani, obligată de instanță să-i plătească daune uriaşe unui elev

Conducerea unei școli din județul Botoșani a fost obligată de instanță să-i achite daune morale și materiale unui elev care a fost grav rănit de o poartă metalică de la intrare, când aceasta s-a prăbușit peste el.

Părinții copilului au dat școala în judecată, iar unitatea de învățământ trebuie să-i plătească acestuia daune morale de 45.000 de lei. Procesul a trecut de Judecătorie și Tribunal, însă conducerea școlii mai are o cale de atac, la Curtea de Apel, relatează Monitorul de Botoșani.

Incidentul s-a petrecut pe 18 noiembrie 2016, la școala gimnazială "Tiberiu Crudu" din comuna Tudora, în prima pauză dintre orele de curs, când poarta masivă din fier de la intrare, cu o lungime de șase metri și înaltă de 1,7 metri, a căzut peste un elev.

Ce a descoperit expertiza tehnică

Băiatul, în vârstă atunci de 9 ani, a suferit mai multe traumatisme grave și a fost transportat la Spitalul Judeţean din Botoşani În urma investigațiilor, el a fost transferat de urgență la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Sfânta Maria" din Iași.

Copilul a avut nevoie de 85 de zile de îngrijiri medicale și a fost internat în spital 16 zile. El a urmat și fizioterapie, timp de zece zile, într-un centru specializat.

Ancheta penală a scos la iveală că poarta rulantă dublă a fost montată pe baza unui contract de lucrări încheiat între școală și o firmă privată. Imediat după producerea accidentului, a fost sudat un opritor metalic care să împiedice poarta să ruleze pe țeava metalică până la capăt și să se răstoarne.

Tot atunci a fost deschis și un dosar penal "in rem", însă acesta a fost clasat, întrucât nu s-a putut dovedi că a fost vorba de neglijență.

În august 2019, tatăl băiatului rănit a dat școala în judecată, solicitând achitarea de daune morale și materiale de 20.000 de lei. După primele termene de judecată, pretențiile părinților au crescut la 100.000 de lei.

Instanța a dispus efectuarea unei expertize tehnice, care a arătat că lucrările pentru montarea porții au încălcat normele din domeniul autorizării construcțiilor.

Daune plătite din bani publici și niciun vinovat

În iulie anul trecut, școala gimnazială din Tudora a fost obligată să achite o despăgubire de 350 lei pentru prejudiciul material şi 45.000 lei pentru prejudiciul moral. În plus, unitatea școlară trebuie să plătească statului ajutorul judiciar acordat părinților copiilor prin scutirea de la plata taxei de timbru, în valoare de 1.105 lei, precum și cheltuielile de judecată ale reclamantului, 1.700 de lei.

Hotărârea judecătoriei din iulie 2021 a fost atacată cu apel atât de părinții copilului, cât și de reprezentanții școlii. A urmat un nou proces, la tribunal, care a menținut decizia. Cele două părți pot formula recurs la Curtea de Apel.

Dacă decizia va rămâne definitivă, școala va trebui să plătească din bani publici suma impusă de instanță. Curtea de Conturi ar putea decide ulterior ca suma să fie recuperată de la persoanele găsite responsabile, însă deocamdată nu s-a stabilit cine este vinovat pentru incidentul petrecut în curtea școlii.