Schimb de focuri la Moscova între un bărbat înarmat cu o pușcă Kalașnikov și poliție - Atacatorul ocupase casa în care a locuit anterior Viktor Ianukovici
Incident șocant la Moscova! Un bărbat înarmat și îmbrăcat în uniformă militară a pătruns într-o casă din regiunea capitalei ruse și a început un schimb de focuri cu forțele de securitate. Bărbatul susținea că a strâns un arsenal de arme și că va merge la Kremlin, scrie Ukrainska Pravda, citând Meduza. Potrivit agenției Tass, bărbatul a fost ucis.
Potrivit canalelor de Telgram Baza și Mash, incidentul a avut loc în satul Sherwood din zona Moscovei, relatează Ziare.com.
Potrivit Baza, bărbatul a strigat că „s-a întors recent de la operațiunea militară specială”, așa cum numesc rușii războiul împotriva Ucrainei.
Nexta scrie că ar fi vorba de casa în care ar fi stat anterior fostul președinte pro-rus al Ucrainei Viktor Ianukovici, dar informația nu a fost confirmată până în prezent.
Potrivit lui Alexander Khinshtein, membru al Dumei de Stat, bărbatul aRr fi găsit adresa casei respective într-un anunț de vânzare.
Încercările de a-l convinge pe bărbatul de 35 de ani să se predea, în special cu ajutorul mamei sale, au eșuat, a spus oficialul.
Ulterior, agenția TASS a raportat că bărbatul a fost ucis în timpul schimbului de focuri.
Potrivit Baza, bărbatul era înarmat cu o pușcă Kalașnikov. O sursă TASS din rândul forțelor de securitate a susținut că bărbatul înarmat a aruncat și un cocktail Molotov, în urma căruia casa a luat foc.