MENIU

Scene demne de un film de groază în Timiș: maidanezii au ucis peste 100 de oi și miei

Câinii fără stăpâni au mai atacat turme în acea zonă

Peste o sută de oi și mei au murit pe un câmp din județul Timiș, după un atac al câinilor vagabonzi. După ce o parte din animale au fost mușcate, celelalte au murit sufocate, în încercarea de a scăpa. Atenție, imagini și detalii cu impact emoțional!

 
Polițiștii au descoperit pe un câmp din Chișoda peste o sută de ovine moarte. În noaptea trecută, acestea au fost atacate de câini vagabonzi. După ce o parte din ele au fost mușcate, celelalte au murit sufocate în încercarea de a scăpa, potrivit tion.ro.
 
„Din primele verificări efectuate, rezultă faptul că în timpul nopții de 13/14.03.2024, animale fără stăpân, posibil exemplare canine sau șacali, ar fi pătruns în interiorul terenului îngrădit și ar fi mușcat mai multe ovine, iar celelalte animale s-ar fi speriat și ar fi intrat într-un loc strâmt unde ar fi decedat sufocate.

Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție fără drept”, transmit cei de la IPJ Timiș.

„Apel Ia acțiune imediată”

Dan Vîrtosu, viceprimarul comunei Giroc, face un „apel la acțiune imediată”.

„Acest incident vine Ia doar o zi după ce alte 40 de ovine au fost descoperite decedate în circumstanțe similare”, transmite Vîrtosu.

„Facem un apel insistent Ia populație să abordeze această situație cu calm și să se abțină de Ia orice acțiuni extreme împotriva animalelor fără stăpân. Totodată, invităm asociațiile de protecție a animalelor să colaboreze îndeaproape pentru a combate acest fenomen alarmant, care nu numai că a afectat comunitatea din Giroc, dar reprezintă o amenințare iminentă pentru orice alta localitate periurbana”, conchide viceprimarul.

Mai multe articole despre:
oi ucise de caini miei timis