Scandalul manualelor greşite, Editura Didactică se spală pe mâini
După ce profesorii au semnalat presei greşelile, unele flagrante, dintr-un manual de geografie, Editura Didactică şi Pedagogică se face că plouă. Un comunicat al instituţiei laudă performanţele celor care au lucrat la manualul de clasa a VI-a, pentru ca abia la final să-şi exprime "speranţa" că "astfel de erori regretabile, de tipul celor din manualul de Geografie, nu sunt recurente." Asta în condiţiile în care 148.000 de manuale greşite sunt deja distribuite în ţară.
Cea mai flagrantă eroare din manualul de Geografie pentru clasa a VI-a este confuzia între Drobeta Turnu Severin şi Turnu Măgurele. Municipiul din Mehedinţi a căpătat, pe hartă, titulatura muncipiului fin Teleorman. De asemenea, potrviti hărţilor prezentate de hotnews.ro, Marea Moartă este pusă în locul Mării Roşii. Alte greşeli, relativ minore, dar numeroase, sunt legate de ortografierea unor denumiri.
La scurt timp, Editura Didactică și Pedagogică, cea care a tipărit manualul unic, fără alternativă, a dat un comunicat în care pare să eludeze pur şi simplu greşelile şi insistă aupra calităţii profesionale a colectivului care a elaborat manualul. Abia în final, se spune că "există deja tipărite 1.600.000 de exemplare pentru clasa a VI-a (numărul se referă la TOATE MANUALELE, nu strict la cel de Geografie - N.R.), iar conducerea Ministerului Educației Naționale, precum și cea a Centrului Național de Evaluare și Examinare și cea a Societății Editura Didactică și Pedagogică S.A. își exprimă încrederea că erorile regretabile, de tipul celor din manualul de Geografie, nu sunt recurente.
Referitor la manualul în cauză, directorul Editurii Pedagocice, Maria Nistor, spune că toate cele 148.000 de exemplare din manualul de geografie sunt deja de două luni la inspectoratele şcolare, aşa că nu este clar cu ce ar mai putea ajuta corectarea variantei digitale. "Vom avea o discuţíe pe această temă şi vom încerca găsirea unei variante optime de implementat," a afirmat directoarea EDP într-un dialog cu părinţi interesaţi de subiectul manualelor cu greşeli.
Din acest an şcolar, Ministerul Educației nu mai organizează licitaţii pentru manuale, ci toate vor fi elaborate şi tipărite de Editura Didactică și Pedagogică, pe care o are în subordine. Potrivit unei analize hotnews.ro, decizia ar fi ilegală, fapt certificat şi de o decizie a Curţii Constituţionale, de care Ministerul Educaţiei n-a ţinut cont.