Sărbătorile vin cu emoţii negative pentru angajații din România. Motivul...
Emoții negative pentru angajați de Sărbătorile de iarnă. Milioane de angajati nu ştiu dacă de la 1 ianuarie vor mai avea aceleaşi salarii ca în 2017.
Deşi a trecut mai bine de o lună de când, prin ordonanţă de guvern, taxele sociale au fost transferate în totalitate din sarcina angajatorului în cea a angajatului, mii de salariaţi încă nu ştiu ce salarii vor avea începând cu 1 ianuarie 2018.
Până în prezent, din top 10 cei mai mari angajatori din economie, doar Dedeman şi Complexul Energetic Oltenia au anunţat că vor majora salariile brute ale angajaţilor cu 20% în 2018, astfel încât salariul net să rămână la acelaşi nivel din 2017.
„CE Oltenia va adopta măsurile necesare pentru a nu afecta în mod negativ veniturile propriilor angajaţi. Prin transferarea contribuţiilor de la angajator la angajaţi, evident că salariul brut de bază al tuturor angajaţilor va fi majorat cu valoarea contribuţiilor", a spus Sorin Boza, directorul Complexului Energetic Oltenia.
Pe de altă parte, compania petrolieră OMV Petrom, unul dintre cei mai mari angajatori din România, a transmis la solicitarea ZF că încă se află în discuţii cu sindicatul reprezentativ.
Reprezentanţii companiei nu anunţă nimic cu privire la refacerea contractelor de muncă, dar spun că au propus acordarea unor indemnizaţii lunare, astfel încât salariile nete ale angajaţilor să nu fie afectate. În cadrul OMV Petrom lucrează aproape 14.000 de angajaţi.