MENIU

Sărbătoare 5 iunie 2021 - Ce mare sfânt este pomenit astăzi de creștini

Un mare sfânt este pomenit astăzi de creștinii ortodocși.

Sfântul Sfinţit Mucenic Dorotei este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 5 iunie.

A fost episcop al Tirului, una dintre cele mai importante cetăţi feniciene, în timpul împăratului roman Diocleţian (284-305).

Din cauza persecuţiilor împotriva creştinilor, ierarhul Dorotei şi-a părăsit scaunul episcopal şi s-a refugiat din calea prigonitorilor. S-a reîntors la slujba sa odată cu venirea la conducerea imperiului a lui Constantin cel Mare (306-337), care a permis libertatea tuturor religiilor în Imperiul Roman, punând capăt persecuţiilor sângeroase îndurate de creştini.

În timpul prigonirilor anticreştine ordonate de Iulian Apostatul (361-363), din nou s-a dat la o parte din calea urgiei, potrivit spuselor Mântuitorului Hristos, care îndeamnă să nu se lase omul în primejdii de bună voie, de la prigonitori, ci să fugă de ele: "Când vă urmăresc pe voi în cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă" (Matei 10, 23), potrivit Agerpres.

Atunci a mers în Tracia, unde a suferit martiriul pentru Hristos, la vârsta de 107 ani. Sfântul Dorotei este autorul unor valoroase lucrări, scrise în greacă şi în latină.

Tot pe 5 iunie sunt prăznuiți: 
- Sfinții Mucenici Marchian, Nicandru, Iperehie, Apolon, Leonid, Arie, Gheorghe, Selneniad, Irineu si Pamvon;
- Sfântul Mucenic Hristofor;
- Sfântul Mucenic Conon;
- Sfântul Mucenic Marcu din Hios.

Mai multe articole despre:
sarbatori religioase 5 iunie sfant 5 iunie