MENIU

Sărbătoare 22 martie: doi mari sfinți sunt pomeniți astăzi în calendarul ortodox din România

Sarbatoare 22 martie

Este sărbătoare mare în data de 22 martie în România, conform calendarului ortodox.

Ortodoxe
Sf. Sfinţit Mc. Vasile, preotul din Ancira; Sf. Mc. Drosida, fiica împăratului Traian

Greco-catolice
Sf. pr. m. Vasile

Romano-catolice
Sf. Lia, văduvă


Sfântul Sfinţit Mucenic Vasile, preot al bisericii din Ancira (Ankara), este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 22 martie.

Sfântul Vasile a trăit în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), nepot al împăratului Constantin cel Mare (337-377). Împăratul Iulian a restaurat păgânismul, a redeschis templele păgâne, unde se aduceau jertfe zeilor. Pentru a lovi în Biserică, a dat libertate tuturor ereziilor, pentru ca, nimicindu-se reciproc, să distrugă în acelaşi timp forţa şi unitatea creştinismului.

În acelaşi timp a dispus demiterea funcţionarilor creştini, a soldaţilor şi a profesorilor botezaţi în Hristos.

Sfântul Vasile slujea atunci ca preot în Ancira. Pentru faptul că era un apărător al dreptei credinţe a fost închis şi torturat. Aflat în vizită în această cetate, împăratul a încercat să-l convingă pe preot să renunţe la Hristos, dar nu a reuşit. Au urmat alte chinuri fără măsură, în timpul cărora Sfântul Vasile a murit.

* Sfânta Drosida, fiica împăratului roman Traian (98-117), a fugit din palat imperial şi s-a apropiat de un grup de fecioare creştine care strângeau moaştele sfinţilor omorâţi pentru credinţă.

Au fost prinse împreună atunci când s-au dus să strângă trupurile creştinilor morţi, căci acestea erau păzite din ordinul împăratului. Tovarăşele sale au fost aruncate în vase cu aramă topită iar Sfânta Drosida a fost ţinută sub pază, pentru a se întoarce de la faptele sale.

Din ordinul împăratului s-a ridicat atunci în oraş un cuptor mare în care ardea mult foc, iar deasupra lui a fost scris un mesaj pentru creştini: "Bărbaţi galileeni, care vă închinaţi Celui răstignit, scăpaţi-vă pe voi de mai multe munci, iar pe noi de osteneli şi fiecare din voi, singur să se arunce în cuptorul pregătit cu foc".

Spre acest cuptor a mers şi Sfânta Drosida dar pe drum s-a gândit că nu este botezată, s-a botezat singură într-un lac în numele Sfintei Treimi, iar după opt zile a trecut la Domnul. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor") 

Mai multe articole despre:
Sarbatoare 22 martie calendar ortodox