MENIU

S-a urcat în mașina Poliției și a făcut o plimbare. Incident hilar la Lehliu

Foto ilustrativ

Incident hilar la Lehliu. Un bărbat a furat o mașină de poliție, în timp ce oamenii legii se aflau la o intervenție și a mers cu ea câteva sute de metri. Bărbatul a fost prins și a ajuns în arest.

Incidentul s-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când polițiștii din Lehliu au fost chemați prin apel la 112 să intervină pentru aplanarea unui conflict între mai multe persoane, transmite CălărașiPress.ro.

 

În timp ce polițiștii legitimau persoanele implicate, un bărbat a profitat de neatenția lor, s-a urcat la volanul autospecialei și a condus-o aproximativ 300 de metri.  După ce a oprit mașina, bărbatul a fost imobilizat de către polițiști.

IPJ Călărași transmite că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice și a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, dar și o cercetare internă cu privire la intervenție.

Mai multe articole despre:
masina politiei calarasi arestat