MENIU

Rompetrol: Vom relua investiţiile în România, după ce Guvernul a aprobat memorandumul

Vicepreşedintele Rompetrol

ROMPETROL. Grupul Rompetrol va relua programul de investiţii în România, după ce Guvernul a aprobat miercuri memorandumul prin care statul va încasa 200 milioane dolari pentru răscumpărarea de către KazMunaiGaz din Kazahstan a unui pachet reprezentând 26,69% din acţiunile Rompetrol Rafinare Constanţa.

ROMPETROL. "Apreciem decizia și determinarea autorităților pentru găsirea și adoptarea unei soluții mutual benefice. Este un semnal pozitiv pentru mediul de afaceri, care are nevoie de un climat economic clar și previzibil, dar și de sprijin pentru atragerea și realizarea de noi investiții", a declarat într-un comunicat Azamat Zhangulov, senior vicepreședinte al grupului ROMPETROL.

Guvernul a aprobat o hotărâre prin care se sting, pe cale amiabilă şi reciproc avantajos, litigiile aflate pe rolul instanţelor de judecată dintre Ministerul Finanţelor şi grupul ROMPETROL.

De asemenea, grupul ROMPETROL s-a angajat să cumpere de la statul român un număr de acţiuni emise de ROMPETROL Rafinare Constanţa reprezentând 26,6959 % din capitalul social în schimbul a 200 milioane dolari.

ROMPETROL arată că este pregătit să transfere cele 200 milioane de dolari la bugetul de stat "după finalizarea tuturor procedurilor legale aferente procesului de privatizare".

Totodată, memorandumul reglementează principiile referitoare la înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unui fond de investiţii în sectorul energetic sub forma unei societăţi pe acţiuni la care aportul The Rompetrol Group va fi de 150 milioane dolari şi o cotă de participare la capital de 80%, statul român urmând să deţină o participaţie de 20%.

"Acest fond va funcționa în acord cu cele mai bune practici în domeniu și va respecta interesul celor două parți - statul român și grupul ROMPETROL. Fondul va avea o durata de investiții de 7 ani, nivelul investițional vizat în acest interval ridicându-se la 1 miliard de dolari", se arată în comunicatul Rompetrol.

Totodată, Rompetrol precizează că a identificat deja două proiecte, de aproximativ 350 milioane de dolari, care vor fi implementate prin fondul de investiții.

Cele două proiecte vizează realizarea unei centrale de cogenerare pe platforma Petromidia și extinderea rețelei de benzinării pe piața locală.

Rompetrol mai precizează că în perioada 2007-2013 a investit peste 2 miliarde de dolari în România, iar contribuţiile virate la buget au totalizate 7,5 miliarde de dolari.

Grupul Rompetrol este prezent în 12 ţări, având majoritatea activelor şi operaţiunilor în Franţa, România, Spania şi Sud-Estul Europei. Compania este implicată în activităţi de rafinare, marketing şi trading, dar şi în explorare şi producţie, servicii petroliere şi industriale.

Mai multe articole despre:
Rompetrol