Românii primesc BANII PE DACII, DUPĂ 24 DE ANI
Vă mai aduceţi aminte cât de greu era să cumperi o Dacie pe vremea lui Ceauşescu? Trebuia să depui bani la CEC şi să aştepţi aproape doi ani ca să primeşti maşina mult dorită. Sunt peste 2 mii de români care, deşi au plătit zeci de mii de lei, nici până azi nu şi-au primit Daciile mult visate. După un sfert de secol, autorităţile au decis, în sfârşit, să le facă dreptate şi să le dea banii înapoi.
Banii sunt destinaţi celor care, după 22 decembrie 1989, şi-au transferat depunerile de la Casa de Economii şi Consemnaţiuni la Banca Română pentru Dezvoltare pentru a-şi cumpăra o Dacie. Oamenii nu au mai văzut, însă, nici maşinile şi nici banii.
Timp de 25 de ani, deponenţii au luptat cu instituţiile bancare de stat ca să-şi recupereze banii. Săptămâna aceasta, Guvernul a decis să le restitule datoria ajustată cu inflaţia. Este alocat un buget de 100 de milioane de lei. Deponenţilor li s-a promis că vor primi între 16 mii şi 28 de mii de lei, în funcţie de cât a lăsat la bancă fiecare.
Săptămâna viitoare, hotărâtea guvernului ar trebui să apară în Monitorul Oficial. După intrarea în vigoare a actului normativ, banca va avea la dispoziţie 30 de zile ca să valideze dosarele. De pe 3 septembrie oamenii îşi vor putea ridica banii de la ghişeele BRD.