România, pe primul loc în UE la accidente rutiere mortale
Comisia Europeană a publicat, luni, cifrele finale privind accidentele rutiere mortale pentru anul 2021, iar România rămâne fruntașă la acest capitol, potrivit unui comunicat de presă al Executivului european.
La nivelul UE, în anul 2021, s-au înregistrat 45 de decese rutiere la un million de locuitori.
Țările cu cele mai mici rate ale deceselor în accidente rutiere sunt Suedia (20 decese la un milion de locuitori) și Danemarca (22/milion).
Rata este de aproape cinci ori mai mare în România (92 de decese/milion) și de patru ori mai mare în Bulgaria (81/milion).
Statisticile Comisiei Europene arată că, potrivit estimărilor, 19.900 de persoane au fost ucise pe drumurile din UE anul trecut, ceea ce reprezintă o creștere de 6 % în raport cu 2020. Aceasta a urmat unei scăderi anuale fără precedent de 17% între 2019 și 2020.
Imaginea din ultimii doi ani a fost puternic influențată de nivelurile de trafic din fiecare țară, care au fost considerabil mai scăzute în timpul pandemiei. Pentru unele state membre, creșterea numărului de decese rutiere după blocaj este atât de semnificativă încât necesită o analiză mai aprofundată și măsuri urgente.