România, condamnată la CEDO. Nicio ţară din Uniunea Europeană nu poate tolera asta

Cazul D.M.D contra României a ajuns în fața Curții Europene a Drepturilor Omului în 2013, după ce în țară mama copilului se judecase timp de opt ani ca să demonstreze relele tratamente aplicate de tată minorului.

Curtea a constatat că autoritățile statului nu au făcut nimic pentru protecția micuțului D.M.D în vârstă de trei ani la data primei reclamații a mamei, că poliția a avut nevoie de patru plângeri ca să ia măsuri, iar justiția română a decis că tatăl nu a fost atât de agresiv cu copilul încât să-i dea o pedeapsă mai mare de un an cu suspendare. Cazul a fost reprezentat la CEDO de APADOR-CH, prin avocatul Nicoleta Popescu, se arată într-un comunicat al APADOR-CH.

Justiția din România: "comportamentul nepotrivit ocazional al tatălui nu a fost suficient de sever ca să constituie o infracțiune"

D.M.D s-a născut în 2001, iar părinții lui au divorțat în 2004. Înainte de divorț mama a semnalat agresiunile soțului la un hotline al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului din București. Autoritățile au declarat că au "monitorizat cazul", copilul fiind inclus într-un program de consiliere psihologică începând din 2004.

În ciuda monitorizării, comportamentul tatălui a continuat, astfel că mama a depus patru plângeri la Poliția București (în martie, aprilie, mai și iunie 2004) și abia la cea de-a cincea poliția a înaintat dosarul către procuror, după ce a audiat mama și mai mulți martori din centrul maternal în care fusese internată cu copilul.

Ancheta procurorului a durat doi ani (2005-2007), timp în care au fost audiați martori și s-a făcut o expertiză, care a demonstrat că minorul a suferit traume din cauza comportamentului agresiv al tatălui.

Pentru că în primă instanță tatăl a negat că și-ar fi bătut fiul, tribunalul l-a achitat, în 2008, motivând: „comportamentul nepotrivit ocazional al tatălui nu a fost suficient de sever ca să constituie o infracțiune”.

În apelul făcut de mamă în 2009, instanța l-a audiat și pe minorul D.M.D, care a declarat că tatăl său l-a lovit, l-a încuiat într-o debara întunecoasă, că a aruncat apă pe el în timp ce dormea, că adesea era agresiv și cu mama lui, cu bunica sau mătușa maternă și că nu vrea să își întâlnească tatăl pentru că îi e frică de el.

Condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare de a doua instanță, tatăl a făcut apel, cerând și o examinare a copilului de către un medic legist. În urma readministrării tuturor probelor, Curtea a constatat că „faptele tatălui nu pot fi considerate pedepse fizice izolate, sau aleatorii pe care părinții le pot administra copiilor lor minori, ci că au fost grave și i-au provocat copilului probleme de atașament”. Pedeapsa pentru tată a fost, totuși, de un an cu suspendare și interzicerea drepturilor părintești pe doi ani.

Ce spune CEDO: violența împotriva copiilor nu poate fi acceptată nici ca tradiție, nici ca disciplină

CEDO a constatat că în acest caz a fost încălcat articolul 3 din Convenția Europeană (nimeni nu poate fi supus torturii sau tratamentelor inumane și degradante), că autoritățile române nu au luat măsuri pentru protejarea copilului și nici pentru aplicarea unor pedepse suficient de aspre pentru a descuraja agresiunile asupra minorilor. „Nu poate exista compromis în condamnarea violenței împotriva copiilor, fie că este acceptată ca „tradiție”, fie că este deghizată ca „disciplină”.”

Curtea a constatat că ancheta a fost prea lungă și ineficientă, și că durata procedurilor judiciare a fost și ea excesivă. Guvernul român a motivat că durata mare a procedurilor și a procesului s-au datorat grijii de a nu comite vreo eroare judiciară.

România va trebui să-i plătească copilului 10.000 de euro daune morale.

Decizia Curții Europene a avut și câteva opinii concurente, una dintre ele cerând măsuri concrete și mai dure pe care statele sunt obligate să le ia în astfel de situații:

Calvarul reclamantului în instanțele românești a durat între iulie 2004 și noiembrie 2012. Copilul avea 3 ani când a început și aproape unsprezece când a terminat. Toată copilăria i-a fost dominată de procedurile penale.

Autoritățile nu au luat nicio măsură în privința primelor patru plângeri penale depuse de mama solicitantului. Odată ce au decis să reacționeze, le-a luat aproape trei ani și jumătate pentru a finaliza ancheta într-un caz de abuz asupra copiilor, iar procedura în ansamblu a durat mai mult de opt ani pe trei niveluri de jurisdicție.

Faptul că făptuitorul a fost condamnat în cele din urmă și i sa acordat o pedeapsă cu suspendare de un an de închisoare nu compensează lipsa de diligență în conducerea cazului și nici nu duce la concluzia că ancheta privind acuzațiile de maltratare a unui copil vulnerabil a fost eficace.

Statele membre ale Consiliului Europei au o obligație pozitivă de a interzice toate formele de violență împotriva copiilor și de a investiga, de a urmări în justiție și de a pedepsi pe cei responsabili de astfel de violențe. Această pedeapsă ar trebui să fie suficient de severă pentru a acționa ca un factor de descurajare, așa cum prevede Convenția privind prevenirea și combaterea terorismului”