România, cel mai mare furnizor de combustibil în Ucraina - Fermierii români, în pragul falimentului din cauza importului de cereale
România a devenit cel mai mare furnizor de combustibili pentru Ucraina, după atacarea ţării de către Rusia, în contextul în care statul vecin a fost nevoit să-şi reorienteze rapid mare parte dintre schimburile comerciale. Combustibilii sunt esenţiali pentru desfăşurarea acţiunilor militare, pentru funcţionarea economiei, dar şi pentru a acoperi căderile sistemului energetic ucrainean, supus unor atacuri tot mai dese şi mai puternice. Pe de altă parte, cerealele din Ucraina, unul dintre producătorii importanţi la nivel global, şi-au găsit o cale de ieşire spre pieţele externe inclusiv prin România.
Datele obţinute de Profit.ro de la Autoritatea Vamală Română (AVR) arată că tranzitul (către alte ţări) de cereale ucrainene prin România a crescut de 68 de ori în 2022 faţă de 2021, iar importurile pe piaţa românească, de 815 ori.
Exporturile României de combustibili către Ucraina au crescut anul trecut de 30 de ori şi au ajuns la aproape 1 milion de tone (983.404 tone), în timp ce alte 251.303 tone de combustibili au tranzitat România spre Ucraina, de 96 de ori mai mult faţă de anul 2021.
Informaţia că România este prima pe lista furnizorilor vine din partea autorităţilor ucrainene.
"În urma atacurilor Federaţiei Ruse asupra infrastructurii petroliere a Ucrainei, suntem în mod critic dependenţi de importul de produse petroliere. Din acest motiv, guvernul a creat condiţiile pentru intensificarea importurilor de combustibili. În prezent, primim 95% din benzina de import şi 72% din motorină din ţări UE. Liderii furnizorilor sunt România, Lituania, Slovacia, Grecia, Bulgaria şi Polonia. Pe piaţă, vedem acumularea graduală a stocurilor de produse petroliere, ca urmare a creşterii constante a importurilor”, a declarat a declarat ministrul Economiei din Ucraina, Iulia Sviridenko.