MENIU

România, campioană mondială la proba de canotaj feminin 8+1

Aur pentru România la Mondialele de canotaj de la Belgrad: echipajul feminin de 8+1. Foto/FRC

România a cucerit medalia de aur în proba de opt plus unu feminin, duminică, la Campionatele Mondiale de canotaj de la Belgrad.

Cu acest rezultat, ambarcaţiunea şi-a asigurat calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.

România (Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Iuliana Buhuş, Mădălina Bereş, Maria Tivodariu, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereş, Victoria-Ştefania Petreanu) s-a impus cu timpul de 06 min 01 sec 28/100, după ce a fost a doua în prima mie de metri, iar apoi a preluat conducerea.

Medaliile de argint au revenit Statelor Unite (06:03.73), iar bronzul a fost adjudecat de Australia (06:04.17).

Bilanţul României la Mondialele de la Belgrad a ajuns la cinci medalii, două de aur - dublu vâsle feminin (Ancuţa Bodnar, Simona Radiş), opt plus unu feminin (Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Iuliana Buhuş, Mădălina Bereş, Maria Tivodariu, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereş, Victoria-Ştefania Petreanu), una de argint - patru rame feminin (Mădălina Bereş, Maria Tivodariu, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş) şi două de bronz - dublu rame feminin (Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel) şi la dublu vâsle feminin, categorie uşoară (Mariana-Laura Dumitru şi Ionela Cozmiuc).

România a obţinut patru medalii de aur la Mondialele de la Racice (Cehia), anul trecut, prin Ionela Cozmiuc, la simplu vâsle feminin, categorie uşoară, prin echipajul masculin de dublu rame, alcătuit din Marius Cozmiuc şi Sergiu Bejan, la dublu vâsle feminin (Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş) şi opt plus unu feminin (Magdalena Rusu, Iuliana Buhuş, Adriana Ailincăi, Maria Tivodariu, Mădălina Bereş. Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Denisa Tîlvescu, Victoria-Ştefania Petreanu).

România a calificat până acum zece echipaje la JO 2024 şi 35 de canotori.

România va mai fi reprezentată duminică în finala de la opt plus unu masculin.