MENIU

Rezultate admitere computerizată liceu 2017 pe edu.ro în timp real

Rezultate admitere computerizată liceu 2017 pe edu.ro în timp real. Miercuri, 12 iulie, vor fi repartizaţi computerizat în învăţământul liceal de stat absolvenţii claselor a VIII-a, iar joi, 13 iulie, vor fi afişate listele cu absolvenţii repartizaţi din şcolile respective şi lista cu locurile neocupate la liceele din Bucureşti şi alte judeţe. Ministerul Educaţiei a publicat pe 30 iunie rezultatele finale ale Evaluării Naţionale, după analizarea tututror contestaţiilor. Peste 100.000 de elevi, din cei 140.00 care au susţinut testele, au obţinut medii peste 5.

Rezultate admitere computerizată liceu 2017 pe edu.ro în timp real. Rezultatele sunt afisate de Edu.ro AICI

Aproximativ 77% dintre candidaţi (108.294) au obţinut medii peste 5, în timp ce 23% (32.418) au obţinut medii de 2, 3 sau 4. În urmă testelor la Limba şi literatura româna/ Limba Maternă şi la Matematică, 497 de elevi care au promovat clasa a VIII-a au obţinut media 10.

La examenele de Evaluare Naţională, susţinute de absolvenţii claselor a opta, s-au înscris 144.929 de elevi, dintre care au fost prezenţi 140.712 candidaţi. La examenul de Limba Română peste 121.000 de elevi au luat note peste 5, ceea ce reprezintă un procent de aproximativ 86%. Notă maximă a fost obţinută de 1.745 de candidaţi.

 

La matematică aproape 93.000 de elevi (66%) au reuşit să obţină note peste 5, iar 4.450 au luat nota maxima, 10.

Procentul cel mai mare de elevi care au obţinut medii peste 5 s-a înregistrat în judeţul Brăila, unde 92,5% au obţinut cel puţin media cinci. La polul opus se situează judeţul Giurgiu, cu un procent de puţin peste 61% al celor care au obtinit medii mai mari de 5. Cele mai multe medii de 10 au foat obţinute în judeţul Iaşi, unde 38 de elevi au avut calificativul maxim.

În functie de notele de la Evaluarea Nationala va fi stabilita media de admitere la liceu. Astfel, media la Evaluarea Naţională va avea o pondere de 75%, iar media claselor V-VIII va conta în proporţie de 25% în vederea stabilirii notei finale de admiterea la liceu.

În total, în ţară, s-au înregistrat 14.028 contestaţii la examenul de Evaluare Naţională, dintre care 7.286 la limba şi literatura română, 6.286 la matematică şi 456 la limba maternă, a declarat Ariana Bucur.

Ce se intampla daca un candidat ramane nerepartizat

In cazul in care candidatul nu are loc la nici una din optiunile exprimate pe fisa el ramane nerepartizat in aceasta sesiune de admitere si va trebui sa participe la o sesiune ulterioara organizata numai pe locurile ramase libere in aceasta sesiune.

Situatia poate aparea in cazul in care candidatul nu a exprimat suficiente optiuni, optiunile exprimate de el fiind ocupate inaintea lui de alti candidati care au medii mai mari.

Numarul total de locuri la licee este suficient pentru ca toti candidatii sa fie repartizati, daca isi exprima optiuni suficiente.

Procentual, asta înseamnă 5,16% de contestaţii din numărul lucrărilor scrise la limba şi literatura română, 4,46% la matematică şi 5,39% la limba maternă.

Peste 140.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au susţinut, în perioada 19-22 iunie, Evaluarea Naţională la limba română, matematică şi limba maternă.

Ministerul Educaţiei a anunţat modificări la metoda de calcul pentru admiterea la liceu. Din anul acesta, ponderea mediilor din clasele gimnaziale scade la 20%, faţă de 25 % cât a fost până acum, restul de 80% fiind reprezentat de media de la Evaluarea Naţională.

 

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2017

Rezultatelor Evaluării Naţionale 2017 au fost publicate pe site-ul evaluare.edu.ro. În intervalul 27-29 iunie, au fost rezolvate contestaţiile, iar rezultatele finale au fost făcute publice pe 30 iunie.

Lucrările au fost corectate în centre zonale de evaluare din alte judeţe decât cele în care au avut loc probele.

Rata de participare la prima probă, cea la limba română, a fost de 97,33%, la matematică fiind de 97,17%.

 

Ministerul Educaţiei a anunţat că, în urma evaluării lucrărilor contestate „nota iniţială se poate modifica, după caz, prin creştere sau descreştere, prin nota acordată la contestaţii.” Cu alte cuvinte, nota comisiei de contestaţii este finală, întrucât nu se mai aplică regula celor 0,5 puncte diferenţă între nota de la evaluarea iniţială şi cea de la contestaţii.

Media notelor obţinute la examen constituie unul dintre criteriile de admitere în învăţământul liceal de stat în anul şcolar 2017-2018. Astfel, media de admitere a absolvenţilor de gimnaziu în ciclul liceal se calculează ca medie ponderată între media la Evaluarea Naţională (cu o pondere de 80%) şi media generală de absolvire a claselor din V-VIII (cu o pondere de 20%).

În funcţie de media generală, ei vor opta pentru liceul dorit.

Cele mai bune licee din ţară şi cele mai căutate rămân Colegiul Naţonal "Gheorghe Lazăr", Colegiul Naţional "Sfantul Sava" sau Colegiul Naţional de Informatică "Tudor Vianu", toate din Capitală.

Cum s-au notat lucrările după contestaţii. Procedură

Candidaţii care depun contestaţii completează şi semnează o cerere tipizată în care se menţionează faptul că nota iniţială se poate modifica, după caz, prin creştere sau descreştere, prin nota acordată la contestaţii. Comisia Naţională de Organizare a Evaluării Naţionale va transmite comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti tipizatul cererii de depunere a contestaţiei.

Candidatul major şi părinţii/reprezentanţii legali ai candidatului minor pot solicita comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de organizare a evaluării naţionale să vadă lucrarea/lucrările proprie/proprii a/ale propriului copil numai după afişarea rezultatelor finale
după contestaţii. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoţit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal.

În procesul de evaluare iniţială a lucrărilor scrise şi de rezolvare a contestaţiilor, în cazul în care diferenţa dintre notele celor doi evaluatori este de cel mult 0,50 puncte, notele obţinute se trec, pe fiecare lucrare în parte, cu cerneală roşie, de către profesorii evaluatori, după ce este verificată concordanţa cu borderourile individuale, şi se semnează de aceştia. Nota finală se trece pe lucrare, în prezenţa profesorilor evaluatori, de către preşedintele comisiei. Preşedintele comisiei calculează nota finală, ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire şi semnează.

În cazul în care diferenţa între notele acordate de cei doi evaluatori este mai mare de 0,50 puncte, lucrarea va fi recorectată de alţi doi profesori evaluatori numiţi de preşedintele comisiei. Nota rezultată în urma reevaluării este nota care se trece pe lucrare şi reprezintă nota finală. Sub notă semnează cei patru evaluatori şi preşedintele comisiei. Numărul pachetului şi numărul de ordine al lucrărilor care necesită a treia evaluare sunt consemnate într-un proces-verbal, semnat de cei amintiţi anterior.

După încheierea evaluării şi deschiderea lucrărilor, preşedintele comisiei de contestaţii analizează notele acordate după reevaluare, în comparaţie cu cele acordate iniţial. În situaţia în care se constată diferenţe de notare mai mari de 1 punct, în plus sau în minus, între notele de la evaluarea iniţială şi cele de la contestaţii, preşedintele comisiei de contestaţii numeşte o a treia
comisie formată din alţi doi profesori cu experienţă, alţii decât cei care au evaluat iniţial lucrările în centrul de contestaţii. Reevaluarea se va face după o nouă secretizare a lucrărilor, respectând cu stricteţe baremul de evaluare şi toate procedurile de evaluare. Nota acordată de a treia comisie este nota finală a comisiei de contestaţii.

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Alba

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Arges

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Arad

Rezultate repartizare liceu 2017 – Bucuresti

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Bacau

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Bihor

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Bistrita-Nasaud

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Braila

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Botosani

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Brasov

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Buzau

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Cluj

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Calarasi

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Caras-Severin

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Constanta

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Covasna

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Dambovita

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Dolj


Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Gorj

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Galati

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Giurgiu

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Hunedoara

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Harghita


Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Ilfov

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Ialomita

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Iasi

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Mehedinti

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Maramures

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Mures

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Neamt

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Olt

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Prahova

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Sibiu

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Salaj


Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Satu-Mare

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Suceava

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Tulcea

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Timis

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Teleorman

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Valcea

Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Vrancea


Rezultate repartizare liceu 2017 – judetul Vaslui