MENIU

Rezultat negativ în cazul a 25 de preoți, contacții Arhiepiscopului Pimen

pimen

Au venit rezultatele pentru cei 25 de preoţi cu care a intrat în contact Arhiepiscopul Pimen. Aceștia sunt din diferite parohii ale județului Suceava, iar rezultatul testelor a fost negativ, informează Realitatea PLUS.

În urma analizelor de laborator a reieșit că toate testele recoltate de la cei 25 de preoţi au avut rezultatul negativ pentru coronavirus.

Până acum, în urma anchetei epidemiologice au fost testați 37 de preoți dintre care şase au avut rezultat pozitiv, iar celelalte au fost negative, mai arată sursa citată. 

Vă reamintim că pe 20 aprilie a apărut în media informația conform căreia Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Pimen, a fost  testat pozitiv cu coronavirus. 

Înaltul prelat în vârstă de 90 de ani a fost diagnosticat cu coronavirus în formă medie.

Mai multe articole despre:
arhiepiscopul pimen coronavirus contacti pimen