MENIU

Restricțiile se prelungesc încă două săptămâni la Cluj: restaurantele, sălile de spectacole şi jocuri de noroc în municipiul reşedinţă rămân ÎNCHISE

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Cluj a decis, marţi, prelungirea cu încă 14 zile a restricţiilor privind restaurantele, sălile de spectacole şi jocuri de noroc în municipiul reşedinţă, în care rata incidenţei COVID-19 se situează la 3,72 la mia de locuitori.

Prelungirea măsurilor de restricţie intră în vigoare pe 27 ianuarie, la ora 00,00.

Conform reglementărilor anterioare, printre altele, în unităţile administrative teritoriale în care incidenţa COVID-19 este de peste 3 la mia de locuitori, restaurantele şi cafenelele rămân închise în interior, la fel cluburile, barurile, discotecile, şi nu pot fi organizate spectacole sau concerte cu public.

În judeţul Cluj, rata incidenţei COVID-19 a scăzut, în raportarea de marţi, la 2,79 la mia de locuitori.

Există însă 16 unităţi administrativ-teritoriale, în care incidenţa bolii este de peste 3 la mia de locuitori. Printre ele se numără şi municipiul Cluj-Napoca, cu 3,72 la mia de locuitori.

Mai multe articole despre:
cluj