Războiul drogurilor cuprinde Europa. Traficanții înarmează copiii: violențe fără precedent
Fenomen alarmant în Europa. Copii care trag cu arme Kalașnikov, adolescenți care transportă pachete de cocaină și camere de tortură ascunse printre containere, în păduri. Sunt doar câteva dintre ororile cu care se confruntă mai multe țări, avertizează oficialii europeni. Cantități record de droguri sunt introduse pe continent, într-o afacere în valoare de zeci de miliarde de euro.
Comerțul cu droguri este acum o afacere de zeci de miliarde de euro care îi încurajează pe traficanți să recurgă la acte de violență greu de imaginat. În luptele dintre bandele de infractori au loc cele mai multe orori, spun oficialii europeni.
Dezvăluirile sumbre au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă la care au participat reprezentanți Europol și ai Centrului European de Monitorizare a Drogurilor.
O altă problemă este vârsta tot mai fragedă a celor implicați în afacerile ilegale cu droguri. Bandele din Marseille, de exemplu, recurg tot mai des la adolescenți pe care îi pun să stea de pază atunci când au loc tranzacțiile sau chiar să vândă substanțe interzise. Uneori, acești copii ajung să se omoare între ei cu arme Kalașnikov.
Fără adoptarea unor măsuri eficiente pentru combaterea traficului ilegal de droguri, unele țări europene, precum Olanda, riscă să devină state în care toate instituțiile legitime sunt căpușate de puterea și bogăția comerțului ilegal cu droguri, precum cele din America Latină.
Orașe precum Bruxelles, Amsterdam și Lisabona au unele dintre cele mai mari rate ale consumului de cocaină pe cap de locuitor din lume, arată cifrele oficiale.