Război în Ucraina, ziua 147. A început contraofensiva în Hersonul ocupat - Depozit al rușilor, distrus cu HIMARS - LIVE TEXT
Rusia face planuri pentru a anexa mai multe părţi ale Ucrainei, după scenariul pe care l-a folosit la anexarea Crimeei în 2014, relatează CNN, citând afirmaţii ale purtătorului de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, John Kirby. Miercuri noaptea, Forțele Armate Ucrainene au distrus un depozit rusesc în regiunea Hersonului ocupat, în primele lovituri din contraofensiva începută.
Paşii pe care îi plănuieşte Rusia ar putea include referendumuri „false”, instalarea de oficiali nelegitimi pro-ruşi, stabilirea rublei ruseşti ca monedă oficială şi forţarea cetăţenilor ucraineni să solicite cetăţenia rusă, a declarat John Kirby.
Kirby a avertizat că SUA vor pedepsi Rusia cu sancţiuni suplimentare pentru încercările de a anexa în continuare teritoriu ucrainean şi a anunţat intenţia Casei Albe de a acorda asistenţă suplimentară de securitate pentru Ucraina în cursul acestei săptămâni.
„Rusia începe să lanseze o versiune a ceea ce aţi putea numi un manual de anexare, foarte asemănătoare cu cea pe care am văzut-o în 2014”, a spus Kirby reporterilor de la Casa Albă. El a susţinut că potenţialele referendumuri ar putea avea loc în curând.
„Kremlinul nu a dezvăluit calendarul pentru referendumuri, dar împuterniciţii ruşi din aceste teritorii susţin că vor avea loc în cursul acestui an, posibil împreună cu alegerile regionale din Rusia din septembrie”, a spus Kirby, enumerând regiunile Herson şi Zaporojie, împreună cu regiunile Doneţk şi Lugansk, ca ţinte probabile ale planurilor de anexare ale Rusiei.
Dezvăluirea că Rusia ar putea trece la anexarea unor părţi ale teritoriului ucrainean este cea mai recentă încercare a SUA de a anticipa planurile Moscovei, dezvăluindu-le din timp. Biden şi alţi oficiali au avertizat că Rusia plănuieşte o invazie a Ucrainei în săptămânile înainte de lansarea acesteia la începutul acestui an, comentează CNN.