MENIU

Răsturnare de situație în cazul centrelor din Voluntari: "Viața pacienților nu le-a fost pusă în primejdie"

Răsturnare de situație în cazul centrelor sociale pentru persoane vulnerabile aflate sub ocrotirea Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz, din Voluntari-Ilfov. Potrivit unui document care circulă în spațiul online, expertiza medicală efectuată asupra pacienților internați în centrele de îngrijire relevă faptul că aceștia nu ar necesita îngrijiri medicale suplimentare, iar viața nu le-ar fi fost pusă în pericol nicio clipă. Semn că, în aceste condiții, dosarul ar putea fi tratat strict ca fiind unul politic. 

Răsturnare de situație în cazul „azilelor groazei". Date dintr-un raport INML care circulă în mediul online spun că pacienții internați în centrele "Sfântul Gabriel cel Viteaz " și " Armonia" nu au fost torturați, nu prezintă semne de inaniție, igiena lor este corespunzătoare iar viața nu le-a fost pusă în pericol.
 
Medicii legiști de la Institutul Național de Medicină Legală au finalizat raportul de constatare medico-legală pentru cele două centre din Voluntari și Afumați care aparțineau Asociației "Gabriel cel Viteaz". Investigațiile au fost solicitate de procurori pentru a verifica dacă persoanele cazate în cele două centre au fost abuzate, ținute flămânde, sedate sau dacă viața le-a fost pusă în vreun fel în pericol.

Legiștii scriu negru pe alb că viața NICIUNUIA dintre cei 61 de beneficiari nu a fost pusă în pericol în cele două centre. Mai mult, NICIUNUL din pacienți nu suferea de inaniție, iar asta înseamnă că nu au fost privați de mâncare.

Raportul legiștilor ar fi fost depus la dosarul de cercetare penală și cuprinde date despre 29 de beneficiari ai Centrului "Gabriel cel Viteaz", din Voluntari și despre alți 32 de pacienți ai centrului "Armonia", din Afumați.
 
Fiecare pacient a fost consultat de medicii legiști, iar raportul conține concluziile specialiștilor pentru fiecare caz în parte.
 
Cele mai multe persoane internate în cele două centre sufereau de boli psihice grave, cum ar fi retard mental sever, tulburări de comportament, schizofrenie, depresie, tulburări de personalitate, demență sau autism. De asemenea, unii dintre beneficiari sufereau de boli cronice grave.
 
Medicii au făcut precizări și cu privire la rănile găsite pe corpul unora dintre pacienți, despre care se presupune că erau făcute de bătăile primite în centru. Legiștii spun în mai multe cazuri că rănile au fost provocate chiar de pacienți, automutilare, unele prin „automușcare", altele prin tăiere cu obiecte ascuțite.

În raport apare că unii dintre pacienți au prezentat leziuni traumatice după ce au fost mutați din cele două centre, leziuni care nu au fost raportate în actele medicale întocmite la începutul scandalului.  

Legiștii au făcut precizări medicale și privind situația pacienților care au înghițit diverse obiecte și despre care s-a speculat că le-ar fi mâncat, de foame. Mai exact, medicii spun despre unul dintre paciență că „prezintă tendința de a ingera corpi străini, având chiar prezenți asemenea corpi străini în abdomen".

Raportul INML face referire și la igiena persoanelor consultate, iar concluzia a fost că majoritatea „prezintă igienă corespunzătoare".