MENIU

Raluca Turcan: ”Guvernul PNL a avut cea mai mare rată de absorbţie a fondurilor europene. Nu ne-am preocupat să scăpăm oamenii din puşcării”

Raluca Turcan

Vicepremierul Raluca Turcan a apreciat, miercuri, că lunile de pandemie au arătat "cea mai clară radiografie a României, capabilă să acţioneze ferm şi coordonat". Ea a mai precizat: ”nu ne-am preocupat să scăpăm oamenii din puşcării şi nici nu ne-au preocupat interesele oamenilor certaţi cu legea”.

"Probabil că aceste luni au oferit şi cea mai clară radiografie a României, capabilă să acţioneze ferm şi coordonat, dar care are încă multe procese de reformă întârziate sau încă nedemarate şi asupra cărora ne vom concentra cu forţă", a spus vicepremierul, la evenimentul de prezentare a Planului Naţional de Investiţii şi Relansare Economică.

"Da, este adevărat şi o să o spunem cu mâna pe inimă - nu ne-am preocupat să scăpăm oamenii din puşcării şi nici nu ne-au preocupat interesele oamenilor certaţi cu legea. Am pus oamenii pe primul loc, oamenii corecţi şi muncitori din România. Acest lucru a deranjat competitorii politici şi sunt atât de neadecvaţi în a ataca în permanenţă acest guvern, încât au ajuns să îşi scoată liderul din puşcărie la televizor, să le susţină discursul public, de atac la adresa Guvernului şi a preşedintelui României", a afirmat vicepremierul.

"Nimeni nu poate pune la îndoială faptul că Guvernul PNL a avut cea mai mare rată de absorbţie a fondurilor europene de la momentul aderării ţării noastre în Uniunea Europeană, salvând de la dezangajare 600 milioane de euro şi am cheltuit deja în combaterea pandemiei şi salvarea economiei 2,2 miliarde de euro.

Însă, dincolo de măsurile de urgenţă, trebuie să spunem că a fost şi un extraordinar moment de solidaritate naţională, unic în ultimii 30 de ani", a spus Raluca Turcan.

 

Mai multe articole despre:
raluca turcan