MENIU

Putin, lăsat baltă din interior! Valentin Iumaşev, ginerele fostului lider rus Boris Elţin, s-a retras din funcția de consilier al președintelui rus

Vladimir Putin / Foto: Profi Media

Valentin Iumaşev, ginerele fostului lider rus Boris Elţin, s-a retras luna trecută din funcţia de consilier onorific al preşedintelui Vladimir Putin, informează luni Reuters, citând surse din anturajul lui Iumaşev.

Iumaşev a fost consilier onorific cu o influenţă limitată asupra luării de decizii a actualului preşedinte rus, însă plecarea lui înlătură toate legăturile dintre administraţia lui Putin şi regimul lui Boris Elţin, cunoscut ca fiind o perioadă de reforme liberale şi de deschidere a Rusiei spre Occident, relatează Agerpres.

Liudmila Telen, prim-vicepreşedinte al Centrului Prezidenţial Boris Elţin, o fundaţie în care Iumaşev este membru în consiliul de administraţie, a declarat pentru Reuters că Iumaşev a renunţat la rolul său de consilier al Kremlinului în aprilie, "din propria iniţiativă".

O a doua persoană din anturajul lui Iumaşev a confirmat, sub protecţia anonimatului, că Iumaşev a încetat să fie consilier prezidenţial în aprilie.

În timpul lui Boris Elţin, care a fost preşedinte a Rusiei din 1991 până în 1999, Iumaşev a fost consilier al Kremlinului, iar apoi a devenit şeful de personal al preşedinţiei. El este căsătorit cu fiica lui Boris Elţin, Tatiana.

Aceasta nu este însă "debarcare" din tabăra lui Putin. Unul dintre cei mai vechi oameni ai lui Putin - considerat, totodată, și unul dintre cei mai importanți reformatori liberali ai Rusiei post-sovietice - a demisionat la finalul lunii martie din postul deținut la Kremlin.

Vorbim de Anatoli Ciubais, care a renunţat la postul de reprezentant special al preşedintelui Vladimir Putin pentru relaţii cu organizaţiile internaţionale. Ciubais a condamnat războiul declanșat de liderul rus și apărăsit Federaţia Rusă. Potrivit unor surse, acesta s-ar afla cl mai probabil în Turcia.

Vladimir Putin le-a ordonat forţelor militare ruse să atace Ucraina pe 24 februarie, o invazie pe care guvernele occidentale o consideră un act de agresiune nejustificată, în timp ce Moscova o denumeşte "operaţiune specială" menită să apere populaţia rusofonă din estul Ucrainei.