Protestele din sănătate se extind: "Sporurile s-au acordat preferențial"
Haosul din sistemul sanitar se extinde. În Capitală, dar și în alte orașe din țară cadrele medicale și-au strigat din nou nemulțumirile. Aproape 200 de cadre medicale din Spitalul Județean din Galați au organizat astăzi un protest spontan. Oamenii reclamă că în aceleași secții sporurile s-au acordat preferențial. Un protest spontan a fost și la Institutul Inimii din Cluj-Napoca.
"Ne aruncă praf în ochi. Veniți în Terapie Intensivă să vedeți cum îngrijește o asistentă șapte bolnavi grav. Este dezastru. Este jihad. Ni s-a zis că numai medicii și asistenții sunt în prima linie. Suntem și noi în prima linie. Noi nu am primit măriri", a afirmat unul dintre cei aflaţi la protestul din Galaţi.
Oamenii spun că au fost discriminați în acordarea sporurilor. Cei mai afectați sunt infirmierii, brancardierii, dar și o parte dintre asistente.
"Ieri am fost pe secție trei fete la 80 și ceva de bolnavi. Au scăzut sporurile și nu se poate lucra în pericolul în care lucrăm pe Neurologie", a precizat o asistentă.
Conducerea spitalului i-a chemat pe angajați la negocieri, dar nu s-a ajuns la nicio concluzie. Un protest similar a fost organizat și la Spitalul de Boli Infecțioase din Galați.
Au protestat și cadrele medicale de la Spitalul Marie Curie din Capitală, dar și angajații Centrului de Recuperare Nicolae Robănescu. Imaginile ne-au fost trimise de telespectatori.
Au ieșit în fața spitalului și angajații Institutului Inimii din Cluj-Napoca. Protestul a fost unul spontan.